Examenul de bacalaureat a adus in prim plan o situatie dramatica a scolii romanesti – supravietuirea prin frauda. Profesorii umiliti din cauza salariilor inchideau ochii la furtisagurile de la examene, elevii prefereau fituicile de pe internet decat sa invete, iar acum a venit vremea scadentei. Ani de zile, promovabilitate la bacalaureat de peste 80% in multe judete, batand chiar 90% in altele, era considerata motiv de fala pentru dascali. Din cand in cand, cate un ministru promitea ca va analiza scolile in care nu a promovat niciun elev si pe cele cu rezultate foarte bune. Analizele fie ramaneau la nivel declarativ, fie erau facute de ochii lumii, pentru ca fruntasii ramaneau fruntasi, iar codasii la fel.
Rezultatele la testele internationale de scris si de citit, unde Romania ocupa un loc foarte slab, puteau fi pentru autoritati un prim semnal de alarma asupra faptului ca ceva este in neregula in sistem.
Iata ca, in 2011, inainte de contestatii apare o situatie unica in istoria postdecembrista a Romaniei: mai putin de jumatate din numarul celor care au participat la examen au promovat, mai precis doar 44,47%, iar 661 de candidati au fost eliminati pentru ca au fost prinsi copiind. Autoritatile nu se pot mandri cu acest rezultat, in schimb au facut un pas mare pentru oprirea fraudei. Adica, pentru prima data, profesorii si-au facut datoria, au fost foarte exigenti, iar elevii nu au mai putut copia, spun cei mai multi inspectori scolari.
Chiar daca pare ireal, chiar daca ne este rusine, aceasta este situatia. De fapt, de ce s-a ajuns aici? In primul rand pentru ca modelele promovate timp de 20 de ani sunt, de cele mai multe ori, personaje care au reusit in viata usor, dand spaga, inseland, mergand cu ceva furtisaguri. In acest sistem s-a dezvoltat si marea industrie a diplomelor de studii. Iar astazi avem cele mai slabe rezultate la bacalaureat, doar 44,47% promovati, inainte de contestatii, sunt de parere multi profesori.
„A venit vremea scadentei, pentru ca am ignorat 20 de ani invatamantul. E momentul adevarului, asta e de fapt realitatea. Era imposibil sa avem procente de 80 sau 90 la suta. Ne minteam intre noi”, a afirmat Liliana Romaniuc, seful Inspectoratului Scolar Judetean Iasi.
Promovabilitatea in judetul Iasi este de 41,9% inainte de contestatii, iar la doua grupuri scolare, din localitatile Holboca si Vladeni, niciunul dintre candidati nu a trecut probele evaluarii.
Romanciuc spune ca in judetul Iasi examenul de bacalaureat a fost corect, supravegherea in sali a fost serioasa, iar evaluarea a fost obiectiva. „Nu exista teze asemanatoare”, sustine seful ISJ Iasi.
La Sibiu este inca normalitate. Inspectoratul Scolar Judetean Sibiu a anuntat ca promovabilitatea la examenul de bacalaureat este, in judet, de 53,8% inaintea depunerii contestatiilor, incadrandu-se in media ultimilor ani.
„Procentul se incrie intr-o normalitate a judetului Sibiu, unde evaluarea s-a facut intotdeauna cu corectitudinea colegilor evaluatori. Rezultatele examenelor sunt normale, avand in vedere evaluarea obiectiva care s-a facut in fiecare an in judetul Sibiu, unde nu au existat fluctuatii extrem de mari de la an la an. Mi se pare complet absurd ca sunt judete care anul trecut au avut promovabilitate de 98%, iar in acest an au 28%. La Sibiu, asa ceva nu se intampla. Procentul se inscrie in media ultimilor ani”, a declarat inspectorul scolar general al judetului Sibiu, Constantin Gorun.
In schimb, la Botosani rezultatul la bacalaureat este mult sub asteptari – 56%. Cu mult sub ce a fost in anii anteriori, in conditiile in care in 2009 au promovat acest examen 98% dintre candidati, iar in 2010, 82%.
„Este cu mult sub asteptarile noastre, insa este rezultatul unei evaluari corecte. Trebuie sa le multumesc celor care s-au implicat in evaluarea corecta a elevilor, pentru ca invatamantul are acum nevoie de corectitudine. Cat despre cei care au venit sa-si incerce norocul la bacalaureat, le doresc pregatire usoara si cat mai mult noroc la sesiunea din toamna”, a spus inspectorul scolar general al judetului Botosani, Ada Macovei.
In judetul Suceava au promovat 65,03% dintre candidati, cu aproape 20% mai putin comparativ cu sesiunea din vara anului trecut.
In Bihor, promovabilitatea la examenul de bacalaureat este de 50,38%, mult mai mica decat cea din sesiunea iulie 2010 (87,48%) si cea din iulie 2009 (87,60 %). In acest judet, la Grupul Scolar Agricol din comuna Bors promovabilitatea a fost de 7,41 la suta, la Liceul „Andrei Saguna” din Oradea au promovat 8,11 la suta din candidatii prezentati la examen si la Colegiul „Mihai Viteazu” din Oradea, 12,63 la suta.
Inspectorul general scolar al judetului Bihor, Dorel Luca, sustine ca principala cauza a scaderii promovabilitatii este reducerea proportiei fraudelor.
In judetul Covasna, promovabilitatea inaintea contestatiilor este de 44,29%, in timp ce la sesiunea din vara anului trecut examenul era promovat de 72,12% dintre candidati. Cele mai slabe rezultate ale judetului sunt 0,99% la Grupul Scolar Agricol si de Industrie Alimentara „Gaman Janos” si 1,25% la Grupul Scolar „Puskas Tivadar” din Sfantu Gheorghe.
In judetul Timis au promovat 31,79% dintre cei care s-au prezentat la examen, cel mai slab rezultat din ultimii 20 de ani, cu mult sub procentul inregistrat anul trecut – 82,84. La patru licee din Timisoara – CFR, UMT, Silvic si Agricol – niciun elev nu a promovat examenul.
In judetul Dolj, doar 39,74 la suta dintre cei 7.221 de elevi din judetul Dolj inscrisi la bacalaureat au promovat examenul, in timp ce anul trecut promovabilitatea a fost de 67%.
Promovabilitatea la bacalaureat in judetul Mures este de 45,56%, in noua unitati scolare fiind inregistrate sub zece procente, intre care si cea din localitatea Band, unde niciun elev nu a luat examenul.
In judetul Brasov, promovabilitatea la examenul de bacalaureat este de 45,89% inainte de contestatii, procent mai mic decat cel inregistrat in vara anului trecut, de 56,42%.
Si in judetul Harghita, procentul celor promovati – 64,03- este mai mic fata de cel de anul trecut – 72,08. Seful ISJ Harghita, Ferencz Salamon Alpar, crede ca procent de promovabilitate inregistrat este unul „corect” si „echilibrat”.
In judetul Hunedoara, procentul celor promovati inainte de contestatii este de 38,36, mai putin de jumatate fata de cel inregistrat in 2010, cand 85% dintre cei care au sustinut bacalaureatul au trecut examenul.
„S-au luat masuri foarte stricte si nu s-a putut copia. Probabil, fata de anii trecuti, elevii nu au mai putut sa discute intre ei. Oricum se va cerceta si vom vedea ce putem face pentru ca absolventii sa fie determinati sa se pregateasca mult mai bine pentru examenul de bacalaureat”, este de parere seful ISJ Hunedoara.
Sesiunea de vara a bacalaureatului a adus cele mai slabe rezultate din istorie si in judetul Arad, cu o promovabilitate de doar 36,43 %, comparativ cu 86,38% in iulie 2010, in acest an existand licee cu un singur candidat promovat.
„Este cea mai slaba promovabilitate de pana acum la bacalaureat. Cred ca acest examen nu a fost tratat cu seriozitate in acest an, absolventii nu au invatat. Pe de alta parte, comisiile de examinare si supraveghetorii au fost mai exigenti ca in anii trecuti”, spune inspectorul scolar general, Mirela Aldescu.
In Vrancea, unde au promovat 38,73% dintre candidati, cauza ar fi, dupa cum spune inspectorul general scolar, slaba motivatie a invatarii. Procentul inregistrat in acest an este cu mult sub cel de anul trecut, care a fost de 64,1%.
„Printre motivele care au dus la aceasta situatie se afla slaba motivatie a invatarii, neimplicarea familiei, lipsa locurilor de munca, grupurile sociale defavorabile dezvoltarii armonioase a personalitatii, diminuarea autoritatii cadrelor didactice, salarizarea neatractiva a dascalilor, schimbarea modelului cultural, dar si abandonarea valorilor traditionale”, sustine Maria Lupu, inspector scolar general adjunct.
In Bistrita-Nasaud, doar 44,19% dintre elevii care au sustinut bacalaureatul au reusit sa promoveze examenul.
La Cluj, promovabilitatea la examenul de bacalaureat este de 54,07%, procent mai mic decat cel inregistrat in aceeasi perioada a anului trecut, de 65%.
Peste 70 la suta dintre elevii care au sustinut examenul de bacalaureat in judetul Mehedinti nu au reusit sa promoveze, iar la doua licee niciun candidat nu a obtinut medii de trecere. La Grupul Scolar Agricol si Colegiul Tehnic de Transporturi Auto, ambele din Drobeta-Turnu Severin, promovabilitatea a fost zero.
Si in Capitala, rezultatele din acest an au fost mai slabe ca niciodata. Promovabilitatea la bacalaureat in Capitala a fost de 42,03 la suta, cea mai mica inregistrata dupa Revolutie, spune inspectorul general scolar, Cristian Alexandrescu. In urma cu un an, procentul celor care promovau examenul era de 61,26, iar in 2009, de 76,32.
Rectorul Universitatii „Babes-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca, Andrei Marga, fost ministru al Educatiei, considera ca procentele de promovabilitate ale bacalaureatului sunt „alarmante”, rezultatele inregistrate indicand faptul ca este vorba despre „cea mai slaba invatare din istorie”.
La randul lor, parintii fac autoritatile responsabile pentru situatia dezastruoasa de la bacalaureat. Ei spsun ca rezultate slabe de la bacalaureat au fost cauzate de atitudinea autoritatilor de discreditare a cadrelor didactice si a elevilor, dar si de lipsa masurilor coerente si eficiente care sa conduca la imbunatatirea reala a procesului instructiv-educativ.
In opinia Federatiei Nationale a Asociatiilor de Parinti-Invatamant Preuniversitar, Ministerul Educatiei s-a multumit sa instaureze masuri pentru eliminarea posibilitatilor de frauda din salile de examene, lucru laudabil, dar care s-a facut fara a asigura un climat unitar la nivel national.
Parintii cred ca acest lucru trebuia facut discret, fara a instaura stresul asupra copiilor si fara ca acestia sa fie tratati din start ca infractori.
Ministrul Educatiei declara recent ca la examenul de bacalaureat si-au facut treaba cadrele didactice, si-au facut treaba corectorii, si-a facut treaba Ministerul Educatiei.
„Nu trebuie sa facem confuzie intre mijloacele pe care le utilizam si scopul in care utilizam aceste mijloace. Eliminarea de la bacalaureat a 661 de candidati, dublu fata de anul trecut, nu este deloc fericire. Ceea ce este important e ca Romania nu se poate insanatosi decat prin adevar, decat daca sistemul educational furnizeaza an de an oameni care stiu ca rezultatele se obtin prin perseverenta, prin munca, prin onestitate si ca frauda nu este o solutie. Acum lucrurile se fac serios, sistematic”, spunea ministrul Daniel Funeriu.
S-au centralizat si afisat rezultatele, s-au transmis nemultumirile, ramane de vazut cine este responsabil de situatia dezastruoasa din acest an de la bacalaureat. Sunt oare liceeni chiar atat de prost pregatiti si, in lipsa „ajutorului”, nu fac fata, au fost subiectele din acest an cu mult mai grele decat pana acum sau sistemul nu este capabil sa ii ajute in acest demers de incheiere a unui ciclu al vietii? La ora scadentei, responsabilii din sistemul de invatamant trebuie sa gaseasca un raspuns.
* MINISTRUL FUNERIU – Rezultatele si comportamentele la bacalaureat, oglinda unei Romanii aflate la rascruce
* BAC 2011 – Rezultatele de la bacalaureat, cauzate de atitudinea autoritatilor de discreditare a cadrelor
Sursa: Mediafax