Vezi VIDEO
Sefii administratiei maramuresene au gasit principalul vinovat pentru dezastrul de pe DN 18. Vina o poarta fostul presedinte al Consiliului Judetean Suceava, Gheorghe Flutur, cel care care, in opinia sefilor din CJ, a atras fonduri pentru reabilitarea tronsonului ce asigura legatura intre pasul Tihuta si Suceava, incercand sa puna in umbra Maramuresul „ca destinatie turistica”. Ipoteza a fost vehiculata astazi, 9 iulie, dupa ce unul dintre alesii judeteni a cerut informatii despre demersurile care se fac pentru ca tronsonul dintre Moisei si Iacobeni sa fie reabilitat.
Sefii administratiei maramuresene au fost chemati astazi, 9 iulie, la Borsa pentru a le da „o raza de speranta” soferilor din zona in legatura cu reabilitarea DN 18. Consilierul judetean Florian Gui (PDL) spune ca are informatii ca se pregateste chiar blocarea tronsonului de drum lasat de izbeliste de societatea israeliana care ar fi trebuit sa se ocupe de reabilitare. Totodata, alesul judetean a cerut mai multa implicare pentru ca drumul sa fie reparat, astfel incat traficul rutier sa se poata desfasura in conditii de siguranta.
„Ieri am primit un autocar de la Iasi, a venit un grup de turisti de acolo si s-au crucit. Pentru a ajunge in Borsa au fost nevoiti sa vina pe la Vatra Dornei. Problema este ca, mergand in continuare asa, cred ca nu suntem doar marginalizati, suntem pedepsiti si oamenii vor bloca drumurile nu numai la Borsa, vor bloca intreaga zona. Va spun, domnule presedinte, ca (oamenii, n.r.) va solicita prezenta. Vor o intalnire publica cu dumneavoastra. Haideti sa le dam o raza de speranta. Domnule vicepresedinte, aveti usi la care puteti bate. Daca nu, aveti mese , bateti cu pumnul in mese”, a declarat consilierul judetean, Florian Gui.
De cealalta parte, oficialii CJ recunosc ca DN 18 a fost „vaduvit” de fonduri, insa considera ca n-au nicio vina pentru dezastrul din zona. Mai mult, sefii administratiei maramuresene sustin ca vinovat pentru situatia de acum e fostul presedinte al Consiliului Judetean Suceava.
„In ceea ce priveste situatia Drumului National 18, tronsonul intre Moisei si Iacobeni, vreau doar sa aduc in atentia dumneavoastra o stare de fapt. Acest drum a fost vaduvit de reparatie cand intregul tronson de la Bistrita peste Tihuta, catre judetul Suceava, a fost reparat tocmai pentru ca Maramuresul, ca si destinatie turistica, sa nu faca concurenta unei zone din Bucovina care avea presedinte un vicepresedinte al PDL si ma refer aici la Gheorghe Flutur si cu asta cred ca am zis totul”, a declarat presedintele CJ Maramures, Zamfir Ciceu.
Declaratia acestuia a fost intarita si de vicepresedintele CJ, Gabriel Zetea.
Raspunsul nu l-a multumit insa pe alesul judetean. „Flutur a facut ceva pentru zona lui, dar cine face pentru zona noastra?”, a intrebat Florian Gui.
Pe de alta parte, vicepresedintele CJ Maramures Gabriel Zetea sustine ca zilele trecute a discutat personal cu conducerea CNADNR, iar in urmatoarele doua saptamani acest tronson va fi pus in siguranta.
„Acolo, in aceasta perioada, in urmatoarea saptamana, in urmatoarele doua saptamani, pentru ca saptamana trecuta CNADNR a luat acest tronson de la firma Shapir, lucreaza de unii singuri pe acel tronson pentru punerea in circulatie a acelui drum, pe intretinerile de vara curente, astfel incat oamenii sa poata circula in conditii normale. In perioada urmatoare se va trece la o noua licitatie, ca se sparge in 3, 4 tronsoane aceasta portiune, pentru a fi mai usor gestionabila e foarte bine”, a mai spus Gabriel Zetea.
Sefii CJ au mai aratat ca in prezent finantarea pentru reabilitarea acestui tronson e asigurata din doua surse: de la Banca Europeana de Investitii si din taxa de drum. Termenul maxim de finalizare a investitiei e decembrie 2015.
Foto: Gheorghe Flutur – cotidianul.ro
Sursa: Camelia Tocaci