Vezi VIDEO – Cine supravegheaza lucrarile?
Vezi VIDEO – Cat ne costa drumul?
Doua persoane ”se vor implica activ si permanent in supervizarea lucrarilor” la drumul Baia Sprie – Barsana, pentru care Consiliul Judetean Maramures urmeaza sa primeasca de la autoritatile europene circa 22 de milioane de euro. Seful administratiei, Mircea Man, a anuntat ca si-a ales ca ”mana dreapta” pentru monitorizarea lucrarilor pe fostul subprefect Constantin Bolos, caruia i-a dat astfel de lucru pana sa il avanseze pe postul de ”county manager”. Celalalt ”monitor” este vicepresedintele CJ, Calin Matei, care va fi ”mana stanga” a lui Man si care si-a exprimat public dorinta de a face parte din comisia de supraveghere a lucrarilor.
Presedintele Consiliului Judetean, Mircea Man, si directorul general al firmei Selina din Bihor, Calin Roman, au participat azi, 16 februarie, la o prezentare a proiectului de reabilitare a drumului care face legatura intre Baia Sprie si Barsana. Reprezentantii societatii bihorene care au castigat licitatia au fost avertizati ca vor fi monitorizati indeaproape pentru a face o lucrare de calitate, mai ales ca proiectul este unul dintre cele mai importante din istoria Maramuresului.
Presedintele Mircea Man, in calitate de principal ordonator de credite, a aratat ca va fi foarte strict cu drumarii. “Este cea mai importanta lucrare de pana acum in Maramures. Sunt o multime de bani europeni in joc si nu voi permite nicio greseala. Vom asigura toate conditiile de care au nevoie constructorii, pentru a nu avea nicio scuza in ceea ce priveste eventualele sincope”, a declarat seful administratiei judetene.
Directorul general al firmei Selina, Calin Roman, nu a parut intimidat, desi a recunoscut ca lucrarea nu este usoara. Chiar si in aceste conditii, autoritatilor maramuresene li s-a promis o garantie de 30 de ani pe drum, ceea ce ar insemna ca pana in 2040 Consiliul Judetean nu va trebuie sa plateasca niciun leu pentru reparatiile care se vor face la soseaua care leaga Baia Mare de Maramuresul Istoric, prin Cavnic.
“Nu este o lucrare usoara. Este chiar o provocare pentru noi, insa ne bucuram ca am fost desemnati sa punem in practica acest proiect important si nu cred ca vor exista probleme dat fiind faptul ca avem experiente similare si suntem pregatiti atat cu materiale si utilaje, cat si cu oameni competenti”, a spus directorul societatii bihorene.
Din prezentarea pe care au facut-o proiectantii, reiese ca drumul, care masoara 56 de kilometri, va fi prevazut cu sisteme de semnalizare moderne, atat orizontale cat si verticale. De asemenea, vor fi reabilitate toate statiile de autobuz si intersectiile care se afla pe acest tronson, precum si 13 poduri si mai multe podete care fac parte din sosea.
In final, autoritatile judetene au promis un drum ca in occident, pe care europenii sa se simta… ca acasa cand se indreapta spre obiectivele turistice si pensiunile din Maramures. “Am optat din mai multe variante pentru modernizarea traseului Baia Sprie – Cavnic – Ocna Sugatag – Calinesti – Barsana. Lucrarii i-am acordat o atentie deosbita pentru ca aici se afla numeroase obiective turistice importante. Credem ca un drum european din toate punctele de vedere va aduce multi turisti in aceste zone”, a spus Emil Marinescu, vicepresedintele CJ Maramures.
Termenul de executie a acestei lucrari este de 35 de luni, iar garantia oferita de constructor este de 30 de ani, asta in conditiile in care vor fi respectate conditiile de folosire. Teoretic, cele 22 de milioane de euro trebuie sa ajunga pentru toate lucrarile prevazute in cadrul proiectului, dat fiind faptul ca nu se poate mari cererea de finantare, iar daca oficialiiu CJ au facut calcule gresit vor trebui sa puna diferenta de la bugetul Maramuresului.
Sursa: Calin Dragomir