Desi toata lumea se plange de lipsa infrastructurii rutiere, CNADNR a cheltuit doar 40% din banii pe care ii avea alocati pentru drumuri in S1. Cheltuielile de capital ale companiei de drumuri, adica sumele alocate catre investitii, au atins in primul semestru al lui 2014 minimul ultimilor 7 ani, ridicandu-se la doar 1,3 miliarde de lei (292 mil. euro), arata o analiza a ZF pe baza datelor de la Ministerul Finantelor.
Constructiile, sector ce ar fi trebuit sa fie un motor pentru economie, se afla intr-un declin continuu de la inceputul anului, in conditiile in care statul a decis sa directioneze banii catre salarii si pensii in detrimentul investitiilor.
Cheltuielile de personal ale statului au crescut cu 3,4% in primul semestru al acestui an, la 23,9 mld. lei (5,4 mld. euro), in timp ce cheltuielile cu investitiile s-au ridicat 9,6 mld. lei (2,2 mld. euro), in scadere cu 21% potrivit datelor de la Finante. In acest context, lucrarile ingineresti (de infrastructura) s-au prabusit cu aproape 27% in primele sase luni.
Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR), cel mai mare furnizor de lucrari de infrastructura din Romania, cu un buget anual de 1,5 miliarde de euro, a cheltuit in prima jumatate a anului doar o cincime din banii pe care ii are la dispozitie pentru investitii anul acesta.
Sursa: Mediafax