In intreg bazinul hidrografic din Maramures vor incepe, in cel mai scurt timp, lucrari de indiguiri si regularizare a malurilor. Sunt vizate, in special, localitatile care au avut de suferit pagube insemnate in urma inundatiilor de anul trecut, iar investitia se ridica la 68 de milioane de lei (circa 8 milioane de euro), aproximativ 78% din intreaga suma destinata Directie Apelor Somes-Tisa, dupa cum au anuntat presedintele Consiliului Judetean Maramures, Mircea Man si directorul Directiei Apelor Romane Somes-Tisa, Flaviu Radu.
Jumatate din suma alocata Maramuresului va fi directionata spre barajul Runcu, pentru care, in aceste zile, se poarta negocieri la Bucuresti in vederea achizitionarii de materiale.
Atat in cazul acumularii care va alimenta cu apa localitatile din Maramuresul istoric, cat si al lucrarilor de indiguiri de maluri, beneficiarul investitiei este Directia Apelor Romane Somes-Tisa.
Licitatiile pentru atribuirea lucrarilor sunt programate in luna decembrie, iar lucrarile ar putea incepe in primele luni ale lui 2010. ”Vor fi organziate 14 licitatii in zilele de 7, 8 si 9 decembrie. Imediat dupa aceasta, vor putea incepe lucrarile, care se vor derula pe o perioada cuprinsa inte un si trei ani”, a spus Radu Flaviu. Cele mai mari investitii se vor face in bazinul hidrografic Lapus.
Sursa: Angela Sabau