Vezi VIDEO
Consilierii locali au aprobat in ultima sedinta o serie de noi proiecte pentru dezvoltarea municipiului Baia Mare. Astfel, in urma aprobarii unor documentatii care prevad investitii importante, blocul de pe Melodiei numarul 2 precum si Stadionul “Viorel Mateianu” au fost predate catre Compania Nationala de Investitii. Aceste doua obiective urmeaza sa fie reamenajate din sume de bani importante alocate de la bugetul de stat, fiind astfel degrevat bugetul local de aceste investitii.
Mai mult, sala de sport a Scolii nr. 6 va fi reabilitata in asa fel incat elevii de la aceasta unitate de invatamant sa isi desfasoare orele de sport intr-un mediu prielnic. Practic, acest proiect este continuarea investitiilor in reabilitarea salilor vechi de sport de la unitatile de invatamant din Baia Mare, demarat anul trecut, cand au fost inaugurate sali moderne de sport la trei scoli.
“Am dorit foarte mult sa reparam sau sa compensam o lipsa majora pe care au avut-o copiii din cartierul Sasar, cei care sunt inscrisi la Scoala numarul 6 si nu beneficiau de o sala de sport. Am aprobat indicatorii pentru aceasta sala de sport si va intra din bugetul local in constructie. Este o chestiune care, dupa foarte multi ani, da acestei scoli posibilitatea sa ofere copiilor si ore de sport in perioada in care conditiile meteo nu sunt tocmai prielnice”, a mai adaugat Catalin Chereches, primarul municipiului Baia Mare.
Atat blocul Melodiei nr. 2 cat si Stadionul “Viorel Mateianu” vor fi reabilitate din fonduri ale Companiei Nationale de Investitii. Lucrarile sunt cu atat mai necesare cu cat echipa de fotbal FC Municipal Baia Mare este nou promovata in Liga a II-a si are nevoie de conditii civilizate pentru desfasurarea competitiilor sportive.
“Pe langa hotararile cu privire la patrimoniu, hotararile cu privire la cadastru am luat cateva hotarari cu privire la dezvoltarea municipiului. Una dintre ele este transferul catre Compania Nationala de Investitii spre reabilitare a blocului Melodiei numarul 2. Sunt aproximativ 50 de locuinte care vor fi reabilitate si oferite familiilor tinere. Apoi reabilitarea Stadionului “Viorel Mateianu”.
La fel, si acest obiectiv a fost predat catre Compania Nationala de Investitii pentru a incepe reabilitarea, modernizarea, consolidarea acestui stadion. Este faza a doua a modernizarii acestui obiectiv, prima faza am finalizat-o acum doi ani”, a spus Catalin Chereches, primarul municipiului Baia Mare.
Tot in sedinta, de ieri, alesii locali au aprobat realizarea studiului de oportunitate si demararea procedurilor in vederea trecerii in patrimoniul municipiului Baia Mare a unui teren situat pe strada Iazului. Suprafata de teren , adiacenta Adapostului pentru cainii fara stapan, va fi folosita pentru extinderea capacitatii serviciului in cadrul caruia sunt ingrijiti maidanezii. De cateva luni, municipalitatea a predat adapostul public unor ONG-uri care se ocupa de protectia animalelor, dar sustine in continuare financiar gestionarea acestui serviciu.
Sursa: Simona Vasiac