Vezi VIDEO
Firma care se va fi desemnata castigatoare la licitatia pentru atribuirea lucrarilor de modernizare a Aeroportului International Baia Mare se va cunoaste undeva la mijlocul lunii august. Astazi, 8 iulie, consilierii judeteni au aprobat modificarea proiectului care vizeaza investitia de la aeroport. De asemene,a consilierii si-au dat girul pentru lista care include terenurile ce se vor expropria, precum si pentru sumele individuale aferente despagubirii proprietarilor.
Oficialii Aeroportului International Baia Mare asteapta ca pana cel tarziu maine, 9 iulie, sa primeasca aviz de la Autoritatea Nationala pentru Reglementarea Achizitiilor Publice pentru a putea da drumul licitatiei publice in vederea atribuirii contractului de executie. Directorul Aeroportului, Dorin Buda, considera ca in cel mai scurt timp va fi aflat numele firmei care se va ocupa de investitie, in asa fel incat sa se poata incadra in termenul stabilit pentru finalizarea lucrarilor.
„Documentatia pentru stabilirea licitatiei si licitatia de atribuire este urcata pe SEAP. Azi sau maine expira termenul pentru care trebuie sa primim avizul de la Autoritatea Nationala pentru Reglementarea Achizitilor Publice, urmand ca in termenul cel mai scurt, eu preconizez in 15-20 august sa fie data efectiva a tinerii licitatiei si sa declaram adjudecata societatea care va putea executa pana la finele anului aceste lucrari”, a declarat directorul Aeroportului International Baia Mare, Dorin Buda.
Pentru ca lucrarile sa poata inceapa, astazi, 8 iulie, alesii maramureseni au aprobat modificarea proiectului de hotarare care vizeaza implementarea investitiei referitoare la extinderea si modernizarea aeroportului. Practic, s-a reactualizat valoarea investitiei care a fost estimata la circa 70 de milioane de lei, fata de peste 86 de milioane de lei cat se stabilise initial. Tot astazi, s-a aprobat si lista cu terenurile care vor fi expropriate, dar si sumele aferente despagubirilor.
„Prin hotararile aprobate astazi de Consiliul Judetean s-a aprobat amplasamentul lucrarilor de investitii pentru extinderea Aeroportului Baia Mare, lista cu imobilele care urmeaza sa fie expropriate, valoarea acestor terenuri, lista cu proprietarii si s-a declarat de utilitate publica amplasamentul privind extinderea aeroportului. In cel de-al doilea proiect de hotarare a CJ s-a aprobat partea de co-finantare aferenta acestui proiect la aeroport, respectiv partea de co-finantare a CJ este de doar 2%. Asa cum stiti si dumneavoastra, 85% din valoarea investitiei la aeroport va fi suportata din fonduri de la Uniunea Europeana, bani nerambursabili, iar partea de cofinantare a Guvernului Romaniei este de 13%”, a precizat Dorin Buda.
Investitia de la Aeroportul International Baia Mare trebuie finalizata pana la finele acestui an.
Sursa: Camelia Tocaci