Prefectul judetului Maramures, ing. Anton Rohian, alaturi de o impresionanta delegatie de maramureseni (primari, oameni de cultura, producatori traditionali, oieri) au participat in perioada 25 – 26 aprilie 2015 la prima editie a Congresului Carpatilor, organizata sambata si duminica in localitatea poloneza Ludzmierz.
Alaturi de 80 de organizatii si grupuri ale oamenilor din Muntii Carpati din intreaga Europa, au participat sute de oieri din Polonia, Cehia si Slovacia si, cu statut de invitat special, delegatia de peste 50 de persoane din Romania, in principal din regiunile Transilvania si Bucovina, respectiv din judetele Salaj (delegatie condusa de prof. Avram Fitiu), din Cluj, Suceava si Maramures.
Delegatia Maramuresului a fost intampinata in localitatea poloneza Zakopane de catre Maria si Piotr Kohut – organizatorii evenimentului, consulul onorific al Romaniei in Polonia, doamna Iuliana Grażyńska si Andrzej Gąsienica Makowski, presedintele Asociatiei Muntenilor din Polonia – organizatie care are peste 8.000 de membri.
„Acum 80 de ani, in 1935 avea loc o prima astfel de reuniune, o sarbatoare a muntilor si a muntenilor. Muntenii de aici, din Polonia, numiti gorali, reprezinta 2% din populatia tarii, dar suntem foarte activi, cu un foarte bun marketing, cu extraordinare costume populare, muzica traditionala, dansuri specifice si produse din branza recunoscute in intreaga regiune. Cuvantul nostru are aici, in regiune, are o mare greutate. Acestui fapt se datoreaza si faptul ca presedintele Poloniei ne onoreaza cu prezenta la manifestare” a punctat Maria Kohut.
In cadrul manifestarilor, prefectul Anton Rohian a avut si o scurta intrevedere cu presedintele Poloniei, domnul Bronislaw Komorowski. Acesta din urma a subliniat importanta participarii delegatiei din Romania la evenimentul de la finalul saptamanii trecute, din localitatea Ludzmierz.
La finalul discutiilor, prefectul Anton Rohian i-a oferit presedintelui Poloniei, albume de fotografii, reprezentative pentru zona noastra: „Bisericile de lemn din Maramures”, albumul „Sapanta” – in limba poloneza si volumul bilingv “Maramuresul meu – My Maramures” al fotografului japonez Miya Kosei. Presedintele Komorowski a fost impresionat de frumusetea Cimitirului Vesel de la Sapanta, pe care l-a recunoscut imediat ce a rasfoit albumul primit de la prefectul Anton Rohian.
„Am vazut in Polonia, la cel mai important eveniment din intregul an din zona de sud a tarii, intalnirea bacilor de la Ludzmierz, o comunitate unita, care se identifica si care iubeste acest mod de viata. Apoi, am vazut respectul pentru identitate si pentru traditie. Am vizitat localitatea Chochołów, din sudul Poloniei, un sat-muzeu viu, cu sute de case de lemn traditionale. Aici, casele au fost restaurate de statul polonez, pastrand arhitectura caselor, portile de lemn de sura, obiectele casnice, costumele traditionale de sute de ani si in care vlahii din Chochołów locuiesc cu mandrie.
Sper ca domnii primari din Maramures au invatat ceva din aceasta experienta si ca lectia polonezilor despre cum sa ne salvam satele va fi una pe care toti am invatat-o aici, in aceste zile” a declarat prefectul judetului Maramures, ing. Anton Rohian.
Sambata, 25 aprilie, prefectul Anton Rohian, a avut o intalnire de lucru cu Krysztof Faber, prefectul regiunii Novy Targ, situat in inima Poloniei Montane, la o altitudine de 585-680. Dupa o scurta prezentare a regiunii, s-a discutat despre traditia lemnului si demersurile de salvare a satelor traditionale din cele doua regiuni, Nowy Targ si Maramures.
Din delegatia Maramuresului, care a luat parte la festivalul din Polonia au facut parte: Anton Rohian, prefectul judetului Maramures, Romania; Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Judetene; arh. Stefan Pascucz, presedintele Ordinului Arhitectilor din Romania, filiala Maramures; Laura Ghinea, presedintele Uniunii Artistilor Plastici, filiala Baia Mare; Alec Portase, redactor sef „Graiul Maramuresului”; Codreanu Ciprian, consilier in Cancelaria Prefectului; Boitor Vasile, primarul comunei Asuaju de Sus; Tamas Vasile Liviu, primarul comunei Budesti; Dologa Gavrila, primar comuna Sacel; David Nicolae Traian, primarul comunei Ieud; Stetcu Toader, primarul comunei Moisei;– Mihalca Stefan, primarul comunei Copalnic Manastur; Calauz Ioan, primarul comunei Basesti; Ficzay Maria, vice-primarul comunei Ocna Sugatag; Teodor Barsan, sculptor in lemn din Maramures; Bot Vlad, oier din Somcuta Mare, Maramures si Teofil Tranisan, producator traditional.
La aceasta primei editii a Congresului Carpatilor de la Ludzmierz a fost demarata o stransa si mult mai activa colaborare intre pastorii din Carpati, prin actiuni concrete, pe mai multe niveluri, contandu-se in aceste demersuri si pe sprijinul Romaniei.
Sursa: Institutia Prefectului Judetului Maramures