Băimărenii care iubesc muzica de calitate, muzica clasică sunt invitaţi de către Administraţia Publică Locală băimăreană să asiste în prima zi a anului 2019 la un concert de zile mari.
„Vă aștept în prima zi a noului an la Biserica Greco – Catolică Sfânta Cruce din Baia Mare pentru a ne bucura împreună de tradiționalul deja Concert de Anul Nou. Marți, 1 ianuarie 2019, de la ora 18.00 ne vor încânta Orchestra Opera Group Project, soliștii: Irina Baiant, Lorena V. Puican, Vlad Mirita, Florin Estefan, dirijor: Christian Sandu. La mulți ani!”, a spus Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare.
Din programul concertului fac parte bucăţi muzicale de înaltă clasă. Băimărenii vor fi răsfăţaţi cu bucăţi scrise de J. Strauss, Verdi, Puccini sau Loewe.
Intrarea este liberă.