Omul de afaceri Ioan Baltă zis Oniza trebuie să se prezinte din nou în faţa instanţei. La Tribunalul Maramureş, marţi, 11 septembrie are loc primul termen într-un dosar în care Oniza, alături de alţi doi afacerişti, este judecat pentru săvârşirea infracțiunii de tentativă de evaziune fiscală, respectiv pentru săvârşirea infracțiunii de complicitate la tentativă de evaziune fiscală.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj – Biroul Teritorial Baia Mare au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților: Ioan Baltă pentru săvârşirea infracțiunii de tentativă de evaziune fiscală, Mihai Mircea Şofineţi şi Teodor Zapca pentru săvârşirea infracțiunii de complicitate la tentativă de evaziune fiscală.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că în perioada 2011 – 2012, inculpatul Baltă Ioan, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, beneficiind de ajutorul celorlalți doi inculpați, prin metoda clasică de fraudare de tip „carusel”, a stabilit cu rea credinţă taxe sau contribuţii în cadrul unui circuit economic, în care au fost implicate mai multe firme fantomă, demersuri ce ar fi avut ca rezultat obţinerea fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de TVA, în valoare totală de 14.788.174,76 lei.
Cererea de rambursare a TVA, întocmită de inculpatul Baltă Ioan, a fost respinsă de către organele financiare din cadrul Direcției Județene a Finanțelor Publice Maramureș.