Ioan Dragoş a împlinit, în 13 septembrie, de Ziua Pompierilor, vârsta de 66 ani, zi în care se şi pensionează de la Consiliul Judeţean Maramureş, instituţie pe care a servit-o cu profesionalism şi devotament 33 de ani.
A muncit în calitate de jurist, specialist în drept-administrativ 41 de ani doar la trei instituţii: Primăria Satulung, Primăria Baia Mare şi Consiliul judeţean Maramureş.
Am trecut săptămâna trecută pe la el, la Consiliul Judeţean Maramureş. Îşi golea biroul. În linişte, într-un ritual aproape religios. Avea multe cărţi. Le răsfoia pe fiecare. Aproape că nu am vorbit deloc. Fiecare carte era cu autograful autorului. M-a surprins că pe măsuţa de la intrare nu mai era afişul cu „Serile de la Deseşti”, cu câteva volume de poezie ce-i aparţin şi cu „Monografia satului Lucăceşti. File de istorie” scrisă de mine. M-a invitat să îmi aleg dintre cărţile puse pe jos deoarece restul e decis să le ofere. Am observat puţină tristeţe pe faţa lui, motiv pentru care l-am întrebat când a venit la „centru”.
Mi-a spus cu bucurie data, era 1 octombrie 1988, fiind adus ca tânăr jurist, de mare perspectivă din Satulung de regretatul Ioan Mihăilă. N-a greşit, spun eu subiectiv. Dar vă întreb pe dumneavoastră, când aţi auzit vreodată de scandaluri, mită, influenţă, nepotism şi tot ce ţine de aceste infracţiuni penale în care Domnia sa să participe, infracţiuni cu care ai de a face atunci când de-a lungul carierei deţii funcţii importante: şef serviciu, director, secretar al judeţului. Ba mai mult, a activat şi 2 ani ca secretar al municipiului Baia Mare.
Revin la întrebare şi dau tot eu răspunsul, atunci când nu-ţi respecţi statutul, când nu ai caracter, atunci când banii reprezintă şi pentru tine „arginţii” lui Iuda. Ioan Dragoş nu a avut aceste defecte, poate unii le spun mai dur – patimi.
El a iubit dreptatea şi corectitudinea, este altruist şi milos şi săritor aşa cum ne-a învăţat tatăl nostru Aurel Dragoş pe amândoi feciori ai lui! Acesta a fost un alt motiv pentru care a fost chemat, încă de la fiinţare, ca lector la Universitatea „Bogdan Vodă” Baia Mare şi a dat acestei părţi de ţară jurişti de valoare. Sigur că Ioan Dragoş a iubit ceva, poate pe ascuns, dar şi pe faţă, se numeşte POEZIA! Pe seama asta chiar a glumit regretatul Ion Burnar, care în prezenţa lui Ioan Dragoş se simţea bine şi mult mai important şi a afirmat, şugubăţ cum era, la un pahar de vorbă la „Academia OJT”că: „Ioan Dragoş este cel mai bun poet dintre jurişti şi cel mai bun jurist dintre poeţi” aluzie făcând şi la colegii lui Ştefan Aurel Drăgan, Ştefan Jurcă sau regretatul Claudian Cosoi.
Modest şi simplu de felul lui, poate că se numeşte aceasta „cei şapte ani de acasă”, i-a venit şi lui rândul să intre în Uniunea Scriitorilor din România. Am să mă folosesc de pagina oficială a USR, filiala Cluj pentru a afla cine este Ioan Dragoş şi din acest punct de vedere: „Născut la 13 septembrie 1955, sat Lucăceşti, comuna Mireşu Mare, Maramureş.
Poet, publicist. Licenţiat al Facultăţii de Drept economic – administrativ, Sibiu (1980). Masterat în administraţia publică la Institutul Naţional de Administraţie şi Universitatea „Babeş – Bolyai” Cluj Napoca (2005). Debut absolut în Revista „Semnal” a Liceului „Gh. Şincai” Baia Mare, 1970. Apariţii în „Luceafărul”, „Luceafărul de dimineaţă”, „Convorbiri literare”, „Ramuri”, „Vatra veche”, „România literară”, „Familia”, „Nord literar”, „Flacăra”, „Mărturii maramureşene”, „Moldova literară”, „Porţile Nordului”, „Viaţa românească”, „Steaua”, „Orizont”, ş.a.
Volume:„Povara uimirii”, 1986; „Scrisori”, 1987;„Cavalerul triunghiului”, 1997; „Acestea sunt amănuntele”, 1998; „Prăpastia dintre timpurile verbului”, 2003; „Ulise în bucătărie”, 2006; „Sezonul de presiune”, 2008; „Foaia de observaţie”, 2010; „Poeme de serviciu”, 2011; „Studiu de oportunitate”, 2012; „Fişa postului”, 2013, „Acte adiţionale la foaia de observaţie”, 2016.
Prezent în antologiile: „Dor de lumină”, 1997; „Un sfert de veac de poezie”, 1998; „Într-o lacrimă trăieşte poetul”, 1998; „Prima verba”, 1999, „Clauza poeziei celei mai favorizate în lirica maramureşeană şi basarabeană”, 2010, etc.
***
„… poetul caută expresia pregnantă, versul izbitor, folosind întru acestea imaginaţia (în materia metaforelor şi comparaţiilor) şi speculaţia (în semantica asocierilor lexicale)”. (Laurenţiu Ulici – România literară, nr. 36/1986)
„…multă fantezie la Ioan Dragoş …/ Cochetând cu textualizarea, este în fond un remarcabil imagist într-o sensibilitate preponderent depresivă”. (Petru Poantă – Tribuna, nr. 47/1987)
„… Ioan Dragoş scrie în spirit clasicizant, provoacă metafora largă, protocolară…/… cuvintele îi sunt conduse spre asocieri ingenioase de o sigură acurateţe”. (Valentin Taşcu – Steaua, nr. 2/1988)
„… versurile sunt ale unui nostalgic şi delicat poet, capabil de inefabilă reflecţie lirică” (Nicolae Manolescu – România literară, nr. 6/1988)
„Intenţia poetului de a expune o fişă clinică a realului, în manierea unui delir abstract, se pare că reuşeşte să se impună, cu atât mai mult cu cât detaliile poetice se amestecă aici într-o viziune caleidoscopică demnă de reţinut…/ Metafizic cu precădere, autorul reuşeşte, printr-un minimum de respiraţie, un maximum de expresivitate artistică.” (Cristina Cîrstea – Convorbiri literare, nr. 2 (50)/2000)
„Poetul parcă discută continuu cu un interlocutor, cu sine şi cu lumea, despre viaţă şi moarte, despre morală şi desfrâu, se destăinuie, raţionează, dă soluţii, creează stări sufleteşti folosind adesea cuvinte de duh sau sintagme uşor de urmărit, atunci când descoperi cheia lor de lectură” (Ion, M. Mihai – Nord Literar nr. 5/2004)”.
Pe final, am să-ţi urez Ioane multă sănătate, să te bucuri de familia ta frumoasă, de nepoţica Giulia în special şi de nepoţii care o să vină. Pensie lungă şi vremuri mai bune pentru toţi românii! Tu le meriţi din plin! La mulţi ani binecuvântaţi, frate drag!
Sursa Moara lui Gelu – jurnalist
– Servicii de creare site web
