Fostul lider PDL este la capătul unui coşmar. După ce a fost exclus din viața politică, supus oprobriului public, acuzația Direcției Naționale Anticorupție la adresa lui Ioan Oltean s-a încheiat cu o discretă clasare din lipsă de probe.
A FOST O STRATEGIE DE DISTRUGERE A CLASEI POLITICE
Suntem la finalul a 5 ani în care asupra dumneavoastră a planat acuzația formulată de procurorii DNA, potrivit căreia ați primit 600.000 de euro mită, în curtea unei biserici din Chitila. Dosarul s-a clasat din lipsă de probe, în iulie 2020. Ce ați simțit?
A fost un sentiment ciudat, pe care greu îl definesc, pentru că după ce timp de cinci ani porți în spate o povară ca un bolovan, când o dai jos ai senzația că este acolo în continuare.
Atunci când mi s-a pus acest bolovan în spate s-a făcut un tărăboi uriaș. Trei săptămâni am fost obiectul dezbaterilor și al comentariilor pe toate canalele de televiziune. Am fost supus unui linșaj în sensul cel mai exact și concret al cuvântului. Acum, după cinci ani, când aceiași procurori, aceeași instituție care a cerut arestarea mea, constată că „fapta nu a existat”, s-au scris două-trei rânduri în presă, iar televiziunile au ignorat subiectul. Nimeni nu a mai comentat și nu a mai pus în discuție reabilitarea mea. Am doar sentimentul mulțumirii mele sufletești și al satisfacției celor foarte puțini care au crezut tot timpul că sunt nevinovat.
Din punctul de vedere al opiniei publice, am rămas același om „corupt”, același om care „a luat un sac de bani”; pentru că nu am apucat să mă duc la fiecare televiziune în parte să-i spun că sunt nevinovat, să-i prezint Ordonanța de clasare.
Foto Cristiana Sabău/Mediafax
Cum vă explicați faptul că un dosar s-a bazat doar pe un denunț, făcut de un preot arestat?
Cred că la vremea respectivă a fost o strategie de distrugere a clasei politice românești. Eu nu am fost singurul persecutat politic. Dacă eram singurul, aș fi zis că a fost un incident. Justiția mai poate face erori neintenționate. Anii 2011-2015, chiar și 2016, au fost, însă, anii în care o clasă politică a fost distrusă. Astăzi nu o să mai vedeți în structura politică românească un om cu pregătire profesională solidă, realizată înainte de 1990. A fost, cu siguranță, o directivă stabilită de cineva anume, ca oamenii politici cu demnitate, capacitate intelectuală și profesională, patrioți și adevărați lideri, să fie distruși. Așa s-a întâmplat și în cazul meu. Eram unul dintre cei mai vechi parlamentari din România. Aveam 22 de ani în Parlamentul României când s-a cerut arestarea mea. Eram președintele unei organizații județene foarte bune. Nu aveau nicio posibilitate de a mă scoate în afara sferei politice decât construindu-mi un dosar și introducându-mă în categoria „penalilor”. Atunci am fost forțat să mă dau la o parte și să încerc să-mi apăr demnitatea în justiție.
NU AM FOST VREODATĂ ÎN CHITILA
Odată cu acuzația care vi s-a adus atunci, cum vi s-a schimbat viața?
Se spune „Nu-i da omului cât poate să ducă!”. Personal, m-am convins de realismul acestei afirmații. A fost un coșmar, știind că toată lumea te-a condamnat deja. Am fost judecat public în temeiul unui denunț al unui preot care, la vremea respectivă, era deținut, în închisoarea de la Găiești. Am fost găsit vinovat înainte de a ajunge în fața unei instanțe și supus oprobriului public înainte de a se fi făcut orice probă împotriva mea. Societatea m-a condamnat în ziua în care s-a cerut arestarea mea. În ziua aceea oamenii și-au spus: „Acesta este vinovat, este un corupt, un penal, a furat bani publici…”.
Pentru mine, care aveam pretenția că sunt altfel de om și nici pe departe nu mă pot înscrie în categoria corupților, a fost un șoc. Știam că nu am săvârșit fapta respectivă. Nu călcasem niciodată în Chitila. Or, nu ai cum să capeți un sac de bani în curtea unei biserici din Chitila, fără să fi fost cel puţin o dată în localitatea respectivă. Îmi era rușine să ies pe stradă, chiar dacă știam că sunt nevinovat. Toată lumea mă arăta cu degetul: „L-ai văzut pe Oltean, penalul?”. Eram odată în aeroport și cineva m-a întrebat: „Cum de nu te-au condamnat, încă ești liber?”. Vă dați seama ce psihic puternic trebuie să ai pentru a rezista și pentru a accepta asemenea reacții ale societății? S-au făcut afirmații nedrepte la adresa mea cu foarte multă ușurință. Oameni de la care nu mă așteptam m-au condamnat a priori. Despre presă nici nu mai vorbesc. Jurnaliștii au avut un rol extrem de negativ în furnizarea de informații false, incorecte, nu numai în cazul meu, ci și al altora, fără să acorde prezumția de nevinovăție.
De ce credeţi că suntem atât de programați să condamnăm a priori, fără a mai aștepta judecata propriu-zisă? Acuzația este echivalentă cu condamnarea…
Mai mult chiar, suspiciunea este echivalentă cu proba vinovăției și, prin aceasta, cu condamnarea. Profesorul Corneliu Bîrsan, fostul judecător român de la CEDO, observa foarte frumos și foarte corect că noi, românii, nu avem cultura dubiului. Dubiul nu înseamnă doar nesiguranță și tergiversare, care semnifică cugetare adâncă și onestă. Știu că e mult mai ușor să condamni. A avea dubii înseamnă a-ți pune mintea la contribuție, a judeca, a analiza informațiile. Din păcate, lumea este dornică de ceva extraordinar, de sânge. O asemenea dorință, avându-și izvorul în frustrările unei societăți speriate de riscurile libertății, dar și de guvernarea prin minciună, practicată de mulți dintre politicienii ultimelor decenii, a fost folosită din plin.
Cum a ajuns rechizitoriul dumneavoastră în presă, cu înregistrări și detalii din viața intimă care nu aveau nicio relevanță pentru cauza penală?
Se știe că în faza de cercetare, de urmărire penală, totul este secret și dosarul devine public abia atunci când ajunge în instanță. Până acolo au acces doar părțile, prin avocați, și procurorul care cercetează cauza. Or, când am ieșit din sediul DNA, în 25 noiembrie 2015, presa știa mai multe decât am aflat eu de la procuror. Nimeni nu a fost declarat responsabil pentru această anomalie. Nimeni nu poate avea acces la datele din dosarele de urmărire nedestinate publicității. Aceasta este posibil doar prin complicitatea procurorilor care efectuează urmărirea. Dacă aceștia ar fi sancționați atunci când prin divulgarea de informații permit judecarea procesului în stradă, acolo unde nu există nici competență, nici drept la apărare, multe nedreptăți ar fi evitate. Acest fenomen nu a fost oprit, pentru că nu s-a dorit.
Procurorii DNA au cerut judecătorilor arestarea dumneavoastră preventivă, dar nu și reținerea.
A fost pentru prima dată când au cerut direct arestarea, fără a fi fost reținut. De obicei, sunt cumulate: te rețin 24 de ore și apoi cere arestarea. Când am căzut la judecătorul Horia Șelaru, la Înalta Curte, toți mi-au spus că va încuviința arestarea, căci a fost apropiat de Laura Codruța Kovesi. A fost, însă, corect în ceea ce mă privește. A respins cererea de arestare formulată de procurori și mi-a dat doar control judiciar.
Avocatul m-a sfătuit atunci să nu contest, însă asta ar fi însemnat că mă declar vinovat. Am făcut contestație împotriva soluției, dar s-a respins și am rămas cu control judiciar. După 60 de zile s-a ridicat și această măsură.
SOȚIA MEA A FOST VICTIMA A CEEA CE MI S-A ÎNTÂMPLAT
Cum a trăit familia dumneavoastră acești ani?
A fost un coșmar și pentru familie. Soția mea, un om absolut remarcabil, din păcate, nu mai este. Ea este una dintre victimele directe a ceea ce mi s-a întâmplat. Mă cunoștea, avea încredere în mine. Fiica mea, la fel. Ambele au simțit din plin starea de disconfort: fiica – la școală, soția – în societate. „E soția penalului, e soția coruptului!” – auzea trecând pe lângă unul sau altul.
În mod cert, au fost victime ale acestei mizerii orchestrate de DNA, la adresa mea, dar au rămas susținătoarele moralului meu. În toată această nebunie nici o clipă nu au pus la îndoială corectitudinea și cinstea mea. Și asta m-a ajutat enorm.
Colegii v-au susținut ori, dimpotrivă, s-au distanțat?
Știți cum e! Prietenii sunt foarte mulți când îți merge bine. Sunt unul dintre cei mai decepționați oameni politici, cel puțin prin prisma reacției pe care au avut-o oamenii apropiați față de mine. S-au îndepărtat, nu mă mai sunau.
Unii mi-au prezentat, ulterior, explicația că, deorece telefonul meu ar fi urmărit, le era teamă ca nu cumva un apel să conducă spre ei. Justificări puerile, care pe mine m-au scârbit. Am preferat să nu-i caut și să-mi duc suferința doar împreună cu familia.
Sadoveanu, cred, spunea că „Prietenii sunt ca umbrele, apar numai atunci când răsare soarele”. Am avut confirmarea că așa este. Când soarele apune, nu mai găsești prieteni în jurul tău…
S-a făcut gol în jurul meu în acea perioadă. Sufla vântul!
EMIL BOC A CREZUT ÎN NEVINOVĂȚIA MEA
Sunt oameni, dintre colegi, care totuși v-au rămas alături și pe care ați vrea să-i amintiți?
Pe unul singur l-aș aminti – Emil Boc. A fost ferm convins că sunt nevinovat și m-a susținut nu doar moral, ci din toate punctele de vedere. N-a refuzat o dată să se întâlnească cu mine, să discute, să-mi răspundă la telefon. Este un om de caracter, un om de mare calitate. Trebuie să recunosc și o spun cu plăcere că a fost printre primii căruia i-am comunicat clasarea. S-a bucurat!
Se spune că în politică nu există morală. Eu spun că există morală, în măsura în care există oameni morali. Un om care este moral în viața sa privată, nu poate să fie imoral în politică. După ce s-a aflat că dosarul urmăririi mele penale a fost clasat, cei mai mulți care m-au sunat, ca să-și exprime bucuria, au fost reprezentanți ai altor partide și nu ai partidului din care fac parte. Adversarii s-au bucurat mai mult decât colegii. Și asta spune ceva…
Cine vă dă înapoi anii pierduți, reputația și banii cheltuiți cu avocații?
Nimeni. Au fost cinci ani de coșmar. Am pierdut mai multe funcții: de vicepreședinte al Camerei Deputaților, de vicepreședinte al partidului la nivel național, președinte al organizației județene. Din toate aceste funcții am demisionat imediat și m-am pus la dispoziția justiției. Eram cel mai longeviv președinte de organizație din țară. Aveam 25 de ani de conducere în interiorul partidului. Pe toate le-am pierdut. Nu am mai putut candida. Nu am mai deținut nicio funcție. Am pierdut prieteni. Soția, între timp, s-a îmbolnăvit și s-a dus.
Am pierdut tot ce este omenesc pe pământ și tot ce-ți creează o stare de confort. Am rămas însă cu mintea întreagă și îi mulțumesc lui Dumnezeu. Nu mi-am pierdut mințile și, să știți, nu-i ușor. Eram urmărit peste tot. Nu puteam nici să mănânc. Când am mers la instanță, am plecat cu valiza pregătită pentru arestare. Știam că, dacă soluția este acea cerută de DNA, mă duc direct în arest. Sufletește, mi-am mobilizat toată tăria de caracter. Le-am spus alor mei că sunt bine și m-am dus.
Dacă în privința banilor mai poți da în judecată, cu șanse minime de a convinge instanța, momentele pierdute din viaţă nu le mai poți recupera vreodată…
Vă gândiți la o reparație materială din partea procurorului de caz?
În momentul acesta recunosc că nu m-am gândit. Vreau să mă așez sufletește. Nu am fost niciodată stăpânit de sentimentul acesta al răzbunării, al pedepsirii celor care s-au îndepărtat de mine ori m-au prigonit… Gestul de a recupera măcar banii cheltuiți cu avocații, în sine, este absolut firesc, dar nu am luat o decizie în privința aceasta. Ceea ce mă interesează este faptul că, sufletește, suferința aceea nu o pot repara, indiferent de ceea ce se va întâmpla în lumea aceasta. Prin ceea ce s-a întâmplat, toată lucrarea mea de 23-24 de ani în viața publică, în profesie, s-a năruit. Este absolut imposibil de reconstruit.
KOVESI A SEMNAT RECHIZITORIUL ȘI CEREREA DE ARESTARE
Ce credeți că simte procurorul care a provocat toată această dramă umană și socială?
Am fost la audieri de puține ori, întrucât cauza a fost foarte simplă și nu a fost nevoie să mă duc des. E greu de înțeles ce a fost în mintea procurorului de caz, cum a putut înscena așa ceva și ce fel de conștiință are. Ce conștiință poate avea un om care știe că distruge cariera și viața altui om, printr-o lucrare fără niciun fel de suport?!
Dar credeți că a făcut singur asta, mai ales că rechizitoriul a fost confirmat de șeful de secție?
Nu. În urmă cu doi ani, ziarista Sorina Matei a dat publicității, la postul TV B1, un material din care rezulta că un an de zile au forțat pregătirea dosarului meu, refăcându-l de mai multe ori, până când i-au dat o formă, care să fie cât de cât acceptabilă, pentru a mă putea declara vinovat. S-a făcut asta, pentru ca, până la urmă, să îl claseze. De sus și până la procurorul de caz, a fost o întreagă echipă. Actul prin care se cerea arestarea mea era semnat de procurorul-șef al DNA Laura Codruța Kovesi. Ea a semnat. Lucrătura a fost de jos până sus, de sus până jos.
„S-AU DISTRUS CLASA POLITICĂ, INVESTITORII ȘI INTELECTUALII. SISTEMATIC”
Nu sunteți singurul lider care a fost „desfigurat” și de care un întreg aparat de propagandă a lipit eticheta de corupt. Putem vorbi de un sistem care a fost creat și care a decimat tot ce însemna elita românească?
Da. Un sistem care a distrus organizat tot ce era valoros în România. Nu aș vrea să dezvolt, pentru că aceasta presupune o dezbatere cu argumente, dar, la o analiză simplă a unui om care a trăit asemenea evenimente și care cunoaște evoluția și componența Parlamentului, ştiu cum au dispărut oamenii valoroși din politică. Am văzut apoi cum dispar marii investitori români de pe piața privată. Am observat cum a dispărut elita intelectualității, profesori universitari și medici foarte buni. Există trei categorii, cele mai importante: clasa politică, oamenii de afaceri și intelectualii din celelalte domenii de activitate. Restul este o masă de manevră pe care poți să o manipulezi cum vrei. Asta se întâmplă cu ceea ce vedem acum. În opinia mea, a fost o strategie pusă la punct foarte precis, pe care unii au aplicat-o.
DNA a fost instrumentul prin care s-a aplicat această strategie?
Eu cred că a fost principalul instrument, dar nu este singurul. Nu aș vrea să le numesc pe celelalte.
Îl vedeți responsabil și pe Traian Băsescu de construirea acestui sistem? Vă simțiți și dumneavoastră responsabil, ca lider al PDL-ului care a moșit, practic, acest sistem, i-a dat naștere, l-a creat și l-a perfecționat?
Categoric sunt și eu responsabil. După ce Adrian Năstase și partidul de guvernământ din 2000-2004 au înființat PNA-ul, noi, cei veniți la guvernare după, am oferit acestei instituții, prin legile promovate, instrumentele care i-au permis să facă ceea ce a făcut. Atunci când am îmbunătățit sistemul legislativ în speranța că va răspunde exigențelor luptei împotriva corupției, am făcut-o cu bună-credință, crezând că justiția va fi dreaptă. Nu a fost. În 1997, când Valeriu Stoica, ministrul Justiției de atunci, a propus legea care viza îmbunătățirea statutului judecătorilor, am fost primii care au susținut-o cu tărie, crezând că judecătorii reprezintă un segment foarte important al societății românești și trebuie să le dăm ceea ce merită – salarii, privilegii, imunități, pentru a-și putea face meseria, mai presus de orice frustrare și orice grijă. Inamovibiliatea lor a fost una dintre deciziile pe care am susținut-o, deşi astăzi cred că poate ea ar fi trebuit precedată de lustrație. Personal, consider că nu legea în sine a fost cea care a determinat abuzurile, ci acei care au aplicat-o. Poate că legea nu era perfectă, dar abuzurile sunt făcute de oameni și nici cea mai bună lege nu poate fi imună la reaua credință a celor chemați să o apere.
Vorbim de abuzuri făcute într-o epocă în care președintele țării avea posibilitatea să le stopeze și în care un partid care a fost la guvernare 10 ani de zile putea să elimine aceste abuzuri! Tot sistemul acesta de exterminare a clasei politice adevărate, a liderilor valoroși, s-a făcut pur și simplu, de parcă președintele țării și partidul de guvernământ – PD, nu vedea?
Abuzurile nu s-au produs numai pe vremea când PDL-ul a fost la guvernare, ci și când a fost PSD-ul. Când era arestat unul de la PSD, ceilalți se bucurau. Când erau arestați de la PD sau de la PNL, se bucurau cei de la PSD. Acesta era fenomenul care stăpânea clasa politică românească. Nimeni nu împiedica Parlamentul să modifice legea și să creeze un cadru care să împiedice orice fel de abuzuri. Nu am făcut-o. Fiecare spera că sistemul abuziv va lucra numai împotriva celorlalți. Pentru aceasta suntem vinovați cu toții.
Dar pe Traian Băsescu cine îl împiedica?
Traian Băsescu era președintele României. El nu putea să modifice legea. Legea putea fi modificată de Parlament, dar acolo nu a existat această voință, nici de o parte, nici de alta.
Deci, Parlamentul este responsabil?
Într-un fel sau altul, deoarece Parlamentul nu a fost, printre altele, în stare să adopte o lege a răspunderii magistraților. Și această lege, în opinia mea, era absolut obligatorie. Nu o avem nici astăzi. Sigur, granița dintre a-i domina pe judecători prin amenințarea sancțiunii și a-i face responsabili doar pentru abuzurile comise este foarte fină. Dacă putem să aplicăm sancțiuni care să-i facă să nu abuzeze, este perfect, dar, dacă sancțiunea merge până acolo încât să-i domini și să le controlezi prin frică deciziile, iarăși nu este bine. În legislația actuală sunt puține lucruri de reparat sau de adăugat, în ceea ce privește răspunderea magistraților. Problema este că legile nu se aplică. Ați auzit de vreun judecător care să fie judecat pentru represiune nedreaptă? Cu procurorii sunt o mulțime de alte exemple negative care se pot da.
RAREȘ BOGDAN TUNA ȘI FULGERA LA ADRESA MEA
Ce declarații împotriva dumneavoastră v-au surprins cel mai mult? Sunt oameni care v-au dezamăgit?
Sunt multe declarații care m-au mirat și m-au rănit profund. Am avut și experiențe pozitive, cum a fost, de pildă, faptul că Victor Ciutacu s-a comportat cu rezervă în perioada urmăririi penale, fiind singurul care, atunci când s-a dat soluția clasării, a comentat-o și a făcut-o publică.
În extrema cealaltă, m-a uimit și m-a mâhnit profund atitudinea lui Rareș Bogdan. Aveam sentimentul că relația interumană dintre noi este una corectă, dar în momentul în care am fost acuzat de DNA țipa ca din gură de șarpe, tuna și fulgera pe ecranul de la Realitatea TV, numindu-mă „escrocul de la Bistrița”, „Crocodilul”, „Nelu Mexicanu” și așa mai departe. Să-i spui cu atâta ură toate acestea unui om care și așa trăia o dramă… Mi s-a părut de neînțeles și inuman.
De asemenea, m-a surprins într-un mod foarte neplăcut o afirmație a lui Cristian Tudor Popescu, despre care aveam senzația că, totuși, este un om al presei pe care nu îl credeam capabil să coboare la nivelul unui ziarist modest, de scandal. El se întreba, așa, aparent stupefiat, „Cum de nu l-a trăsnit Dumnezeu în curtea bisericii?”. Acum, după ce procurorii DNA au ajuns și ei la concluzia că fapta pentru care m-au acuzat nu există, i-am trimis lui CTP Ordonanța de clasare, însoțită de următorul mesaj: „Iată, domnule Popescu, de ce nu m-a trăsnit Dumnezeu! Pentru că eram nevinovat!”
Și mi-a răspuns: „Domnule Ioan Oltean, cum poate ați observat, nu cred în ceea ce se cheamă Dumnezeu. Prin urmare, zicerea aceea nu putea fi a românului credincios vituperant la adresa dumneavoastră. A fost o ironie caustică la adresa lui Dumnezeu și a Bisericii ca instanțe morale. Probabil am reușit”. Rămâne să apreciați dvs acest răspuns. Nu pot decât spera că măcar alți procurori și alți judecători se vor gândi, de-acum încolo, ce înseamnă să distrugi viața unui om nevinovat.
Dincolo de toate rămâne un gust amar, un sentiment de tristețe, la care se adaugă pierderile umane… Soția mea nici măcar nu a mai apucat să vadă această clasare…
Sursa: qmagazine.ro
– Servicii de creare site web
