Miercuri, 15 ianuarie, Klaus Iohannis nu a menționat numele lui Eminescu în mesajul de Ziua Culturii Naționale.
„Cu prilejul acestei sărbători, care unește românii de pretutindeni, doresc să îi felicit pe toți cei care îmbogățesc, prin creația lor, cultura națională și să-i salut pe cei care o servesc cu trudă și angajament în instituțiile publice. Lor, ca și întregii națiuni, le spun că Președintele României se va afla, și în acest al doilea mandat, în slujba culturii române și a protejării patrimoniului național”. Astfel își încheie președintele Klaus Iohannis mesajul transmis în cadrul sesiunii solemne a Academiei Române cu prilejul Zilei Culturii Naționale și aniversării a 170 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu. Mesaj căruia i-a dat citire un consilier prezidențial.
Un text în care, deși trebuia să se vorbească despre Eminescu și opera lui, au fost amintiți prozatorii, pictorii și cineaștii „noului val”. Dar și rolul pe care, spune Iohannis, îl va juca programul său, România Educată, în sprijinirea circulației valorilor culturale românești.
Actualul președinte, care a felicitat Academia Română pentru propunerea făcută Parlamentului în 2010 de a institui Ziua de naștere a lui Mihai Eminescu drept sărbătoare națională și marcarea datei de 15 Ianuarie Zi a Culturii Române, în 2001 ștergea pe jos cu ziua de naștere a poetului național. Exact în data de 15 ianuarie 2001 Iohannis evacua Librăria Eminescu pentru a închiria casa în care aceasta se afla Băncii Raiffeisen.
Episodul a fost dezvăluit în urmă cu trei ani de avocatul Virgiliu Viorel Vulcan, reprezentantul celor cu care s-a judecat familia prezidențială, după ce Curtea de Apel Pitești a respins contestația în anulare formulată de familia președintelui Klaus Iohannis în procesul privind casa din Sibiu pierdută în instanță. „Vreau să vă spun două detalii care au mai mult tentă morală. La parterul acestui imobil a fost o librărie. Se numea „Mihai Eminescu”. Librăria a fost evacuată de către domnnul profesor Iohannis la 15 ianuarie 2001. De Ziua Poetului Național, Luceafărul a fost evacuat din propria sa casă, din librăria cu același nume. În spatele acestei librării, un naiv minunat și-a închipuit că poate înființa o bibliotecă privată care să asigure posibilitatea sibienilor să vină și să împrumute cărți spre lectură. Cu o lună înainte, această bibliotecă a fost evacuată. Din acest punct de vedere, bunul român Klaus Iohannis a preferat, în locul librăriei Mihai Eminescu, să închirieze unei bănci spațiul generos pe o chirie plătită în avans pentru cinci ani”, relata atunci avocatul Viorel Vulcan.
Sursa activenews.ro