Ion Cristoiu afirmă că preşedintelui Iohannis a început să-i placă întâlnirile cu presa şi că a folosit conferinţa de miercuri pentru a lansa afirmaţii cu iz de telenovelă, inclusiv despre PSD, dovedind astfel că s-a infectat cu un virus care nu poate fi tratat decât prin suspendare.
”Deşi România depăşeşte de la o zi la alta toate recordurile în materie de infectări, pacienţi internaţi la ATI şi morţi de coronavirus, preşedintele va declara că nici vorbă să se amâne alegerile parlamentare.
Deşi întrebarea dramatică a românilor, a medicilor, a presei e când şi cum va lua sfârşit creşterea infectărilor, Klaus Iohannis se va referi la PSD.
Toate cele trei pariuri le-am câştigat.
1) Klaus Iohannis a ţinut conferinţa de presă de miercuri, devenită deja o obişnuinţă. N-a făcut-o pentru că dramatismul situaţiei din Sănătate impunea intervenţia preşedintelui. A făcut-o, pentru că întâlnirea de miercuri a început să-i placă. De aceea chiar şi când evenimentele n-o impun, el ţine conferinţa de presă de miercuri.
Dovada:
Klaus Iohannis s-a rezumat chiar şi acum, când spectrul trecerii peste 3.000 de infectări se profilează la orizont, la bine cunoscuta înşiruire de mesaje, îndemnuri şi sfaturi medicale. Mesajele de felicitare, bătutul pe umăr al medicilor, de exemplu, dă seamă de un ceauşism întârziat, caracteristic celor care se cred Iubiţi de Popor. Ca şi Nicolae Ceauşescu, Klaus Iohannis se visează un Idol al românilor, un Conducător la a cărui gură întreaga naţiune se uită 24 din 24 de ore pentru a afla felicitări, ca să se îmbete de fericire, şi îndemnuri pentru a le urma. Într-o situaţie de criză precum cea din Sănătate, preşedintele României e dator să anunţe strategii, să ceară Guvernului măsuri adecvate. De trei luni de când a revenit pandemia, Klaus Iohannis apare săptămînal la tribuna de la Cotroceni pentru a-i convinge pe români să respecte măsurile de protecţie. Sunt texte demagogice, presărate cu suspine de telenovelă. Iată un exemplu de replică ruptă parcă din Sclava Isaura subtitrată în română:
”Dragi români, virusul care ne-a bulversat existenţa, ia vieţi. Toţi cei răpuşi de această boală au lăsat un gol imens în inimile celor dragi”.
Trebuie să ai o părere bolnăvicios de bună despre tine ca să crezi că astfel de vorbe umflate cu pompa, lăcrimoase pe dinafară, îi vor face pe români să respecte măsurile de protecţie sanitară. Nu de alta, dar din 15 iulie 2020, în cele 16 conferinţe de presă ţinute până azi, Klaus Iohannis n-a făcut altceva decât să repete aceleaşi banale îndemnuri, mesaje şi sfaturi sanitare. Pandemia nu s-a oprit. Numărul infectărilor creşte de la o zi la alta, dovadă că românii nu-l iau în seamă pe Klaus Iohannis. Aceştia n-au nevoie de vorbele lui patetice. Au nevoie de măsuri de luptă împotriva coronavirus.
Atât Statementul de miercuri, cât şi răspunsurile la întrebări arată că în privinţa pandemiei Klaus Iohannis n-a avut nimic de spus deosebit. De ce a ţinut-o? Pentru că îi place, pentru că se desfată cu aceste conferinţe de presă, în care fătucile se uită la el mai ceva decât Cătălina la Hyperion înainte de a se lăsa pipăită de Cătălin, pentru că împărtăşeşte iluzia unei apariţii de Moise cu tablele Legii.
2) Klaus Iohannis s-a arătat neclintit în ţinerea la 6 decembrie 2020 a alegerilor parlamentare. E un obiectiv al său şi al Sistemului de a ţine alegerile în 6 decembrie 2020, din convingerea că doar aşa, programate din scurt, Klaus Iohannis va avea, alături de Guvernul Meu, şi Parlamentul Meu. Autorităţi, specialiştii invocă venirea Apocalipsei, că de peste tot se trag semnale de alarmă. Iar Klaus Iohannis o ţine langa cu alegerile parlamentare. Pentru realizarea acestui obiectiv din zona ambiţiei de cât mai multă putere, preşedintele e în stare de orice: să mintă, să facă demagogie, s-o dea cotită la întrebări incomode, să micşoreze pericolul.
Eu cred că alegerile trebuie ţinute la termen.
Dar una e să spui trebuie ţinute la termen şi alta, aşa cum face Klaus Iohannis, să declari fără să clipeşti că ele se vor ţine. Pandemia e un pericol în mişcare, independent de voinţa oamenilor. Şi atunci nu s-ar cuveni ca tu, preşedinte, politician să avansezi şi posibilitatea amânării alegerilor în caz de catastrofă.
Susţinând că se vor ţine alegeri, deoarece localele au arătat că scrutinul nu e un pericol, Klaus Iohannis contribuie masiv la relaxarea românilor. Aceştia îşi spun, şi pe drept cuvânt:
Păi dacă s-au deschis şcolile, dacă s-au ţinut localele şi dacă sigur se vor ţine parlamentarele, înseamnă că dracu nu e atât de negru, că semnalele de alarmă trase de guvernanţi sunt diversioniste. Dacă ar fi Apocalipsă, n-ar găsi de cuviinţă preşedintele să invoce posibilitatea amânării?
3) Preşedintele s-a referit la PSD. Culmea, răspunzând întrebării puse de Alina Manolache de la Libertatea în legătură cu preocupările sale de a ataca PSD în timp ce problema numărul unu a României e pandemia. Răspunzând, Klaus Iohannis a lansat în spaţiul public o nerozie agresivă, un gâgism involuntar, având drept efect minimalizarea pericolului întruchipat de pandemie:
Apelând la întrebări gen ridicare la fileu, Klaus Iohannis a lansat noi atacuri la adresa PSD. Referirea la PSD într-un context în care spitalele sunt depăşite de numărul de infectări, în care teatrele îşi suspendă spectacolele, în care restaurantele se închid peste noapte, nu poate fi explicată altfel decât printr-un virus care i-a intrat în cap lui Klaus Iohannis:
Virusul anti- PSD.
Să te iei iar de PSD într-o zi când pandemia a bătut noi recorduri e mai mult decât concretizarea zicalei cu Lumea moare şi baba se piaptănă. E ceva care ţine de un virus politic. Ceva de care Klaus Iohannis nu poate fi vindecat decât prin suspendare” a scris jurnalistul pe blogul său.