Fostul preşedinte Ion Iliescu a demisionat de la şefia Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, locul acestuia fiind preluat interimar, de Alexandru Mironov, membru al Colegiului Naţional al instituţiei.
Anunţul privind demisia lui Ion Iliescu din fruntea Institutului Revoluţiei Române a fost făcut de senatorul Alina Gorghiu, unul dintre iniţiatorii proiectului de lege care vizează desfiinţarea Institutului şi care a calificat gestul drept ”tardiv şi cinic faţă de cei care aşteaptă de mai bine de 30 de ani adevărul despre evenimentele din decembrie 1989”, potrivit News.ro.
„Surprize, surprize cu Ion Iliescu! Nu vine, pleacă! Şi-a dat demisia de la Institutul Revoluţiei Române. O reacţie la propunerea legislativă pentru desfiinţarea acestui institut, pe care am iniţiat-o împreună cu Iulia Scântei, Alexandru Muraru, Andronache Gabriel şi Cupşa Ioan. Un gest tardiv şi cinic faţă de cei care aşteaptă de mai bine de 30 de ani adevărul despre evenimentele din decembrie 1989. Dar care demonstrează fără echivoc de ce Iliescu şi-a dorit IRRD. Ca să ascundă vinovaţii şi vinovăţiile pentru victimele de atunci. Dezagreabilă dezinvoltura cu care acest personaj pleacă dintr-o funcţie care i-a adus mulţi bani într-un interval lung de timp, fără a face mai nimic în afară de a populariza propriile lor interpetări asupra Revoluţiei Române din 1989, astfel încât să împiedice ancheta în Dosarul Revoluţiei”. Dacă adăugăm şi neregulile financiare constatate prin Rapoartele Curţii de Conturi este mai mult decât suficient pentru a înţelege că desfiinţarea IRRD este obligatorie. De aceea, am încredere că iniţiativa legislativă pentru desfiinţarea IRRD va merge pe repede înainte. Datorăm asta eroilor Revoluţiei Române din Decembrie 1989”, a scris Alina Gorghiu sâmbătă seară, pe Facebook.