Serban Ionescu este internat la Spitalul de Urgenta Floreasca din Capitala, in sectia de Terapie Intensiva, starea lui fiind grava, au declarat, azi, 21 noiembrie, apropiati ai actorului. Actorul Serban Ionescu a fost dus marti la Spitalul de Urgenta Floreasca, dupa ce starea lui s-a agravat, au precizat sursele citate. Reprezentantii spitalului au confirmat internarea lui Serban Ionescu, dar au refuzat sa dea detalii despre starea actorului.
„Serban Ionescu a fost internat marti in spital. Altceva nu putem spune, intrucat doamna care il insoteste are o procura prin care solicita sa nu fie furnizate date despre starea pacientului”, a declarat purtatorul de cuvant al Spitalului Floreasca, medicul Bogdan Oprita.
Actorul Serban Ionescu a fost internat la Spitalul Universitar de Urgenta Elias din 18 septembrie pana in 2 octombrie, pentru a fi supus unei proceduri chirurgicale necesare in vederea asigurarii unei alimentatii complete.
„Aceasta procedura era necesara si continua protocolul de monitorizare in cadrul suferintei neurologice (scleroza laterala amiotrofica)”, declara atunci conducerea Spitalului Elias.
Potrivit sursei citate, pe perioada spitalizarii, Serban Ionescu a fost constient, nu a prezentat tulburari respiratorii si nici nu a necesitat alt tip de ingrijire medicala, astfel ca in 2 octombrie actorul a fost externat.
La jumatatea lunii august, Serban Ionescu, diagnosticat initial cu borelioza, in urma cu un an, s-a intors in Romania de la clinica din Germania in care a fost ingrijit si unde a fost diagnosticat cu scleroza amiotrofica. Avocatul lui Serban Ionescu declara atunci ca boala de care sufera Serban Ionescu este incurabila.
„Vorbeste, rade, discuta, insa are probleme locomotorii, cauzate de boala sa. A fost la patru clinici in Germania si a fost diagnosticat cu scleroza amiotrofica. Boala este incurabila, nu exista un tratament (care sa duca la vindecare, n.r.)”, preciza atunci avocatul Catalin Dancu.
El spunea ca Serban Ionescu locuieste in Bucuresti, in casa unui prieten.
Catalin Dancu il reprezinta pe Serban Ionescu in divortul de sotia lui, Magda Catone, urmatorul termen fiind stabilit in 14 decembrie, la Judecatoria Sectorului 2.
Scleroza laterala amiotrofica consta intr-o pierdere progresiva a anumitor celule nervoase din creier si maduva spinarii, numite neuroni motori, ce controleaza muschii voluntari, care fac posibila miscarea. Scleroza laterala amiotrofica este o boala progresiva, invalidanta si fatala. Mersul, vorbitul, mancatul, inghititul si alte functii fundamentale ale corpului devin treptat din ce in ce mai dificile si pot provoca diferite alte boli si complicatii.
Maladia poate debuta la orice varsta, insa este mai frecventa la varsta a doua si a treia. Cauzele sclerozei laterale amiotrofice sunt necunoscute, dar se stie ca aproximativ 5-10% din pacienti prezinta o forma mostenita a bolii.
Boala cu care a fost diagnosticat initial Serban Ionescu, borelioza, prezinta o serie de simptome asemanatoare celor ale sclerozei amiotrofice, afectand la randul ei muschii si alte organe si provocand probleme cu vorbirea, respiratia si deglutitia.
Actorul Serban Ionescu a fost diagnosticat, in urma cu un an, cu borelioza, o boala grava provocata de intepatura unei capuse.
La jumatatea lunii mai, Guvernul a suplimentat bugetul Ministerului Sanatatii cu 88.000 lei pentru tratamentul in strainatate al actorului Serban Ionescu, banii fiind acordati din Fondul de rezerva.
Pe 30 mai, presedintele comisiei medicale care l-a evaluat pe Serban Ionescu, prof. dr. Ovidiu Bajenaru, a declarat, insa, ca actorul nu are neuroborelioza si ca in Romania se asista la un fenomen ingrijorator al „epidemiei de diagnostic” legat de aceasta boala.
Sursa: Mediafax