Peste 300 de poliţişti, alături de jandarmi, pompieri, poliţişti de frontieră şi reprezentanții celorlalte structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne, au fost angrenaţi în organizarea și desfășurarea Referendumului din 6 și 7 octombrie 2018 şi au luat toate măsurile, din competență, pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică. Una dintre principalele misiuni ale poliţiştilor a fost asigurarea unei intervenţii rapide la sesizările privind posibile încălcări ale legii.
Forţele angrenate au desfăşurat misiuni pentru asigurarea măsurilor de protecţie, ordine și siguranță publică, la secțiile de votare, precum și în locurile de depozitare a buletinelor de vot.
Prezenţa poliţiştilor şi a celorlalte forţe de ordine precum şi măsurile de pază şi protecţie instituite la locaţiile secţiilor de votare au condus la buna derulare a procesului electoral. Astfel, pe parcursul celor două zile în care s-a desfăşurat Referendumul, în judeţul Maramureş nu au fost înregistrate incidente de natură să perturbe procesul de votare şi nu au fost constatate încălcări ale legislaţiei electorale.
Poliţiştii mulţumesc maramureşenilor că au înţeles să respecte legislaţia electorală şi regulile de convieţuire socială!