Polițiștii de la IPJ Constanța au deschis un dosar de cercetare în cazul decesului creatorului de modă Răzvan Ciobanu. De altfel, IPJ Constanța a remis presei un comunicat prin care face mai multe precizări legate de cest caz.
În urma apariţiei în spaţiul public a unor informaţii referitoare la accidentul rutier din data de 29 aprilie, ora 7.15, facem următoarele precizări:
Accidentul rutier s-a produs pe DJ 226, la intrare în localitatea Săcele, dinspre oraşul Năvodari.
Cercetarea la faţa locului a indicat faptul că autoturismul în cauză ar fi părăsit partea carosabilă, ar fi parcurs o distanţă de aproximativ 700 de metri prin câmp, ar fi traversat o alee asfaltată care duce către fermele din zonă, a reintrat pe câmp, a rulat încă 150 de metri într-o zonă cu arbuşti unde, din cauza denivelărilor de pământ s-a răsturnat, oprindu-se într-un copac.
Conducătorul auto a fost proiectat în afara autoturismului pe unul dintre geamurile acestuia, fiind găsit de un martor la baza unui arbust.
Urmele şi mijloacele de probă găsite la faţa locului, atât în interiorul, cât şi în exteriorul autoturismului, au relevat faptul că, în momentul producerii accidentului, şoferul se afla singur în autoturism.
Date suplimentare privind dinamica accidentului şi condiţiile în care a survenit decesul vor fi stabilite ulterior, în urma efectuării necropsiei şi a unei expertize tehnice auto.
Necropsia efectuată de medicii legişti va stabili dacă şoferul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.
Expertiza tehnică auto va fi efectuată pentru a se stabili condiţiile tehnice în care s-a produs accidentul şi va oferi informaţii suplimentare privind dinamica accidentului.
Având în vedere datele preliminare privind dinamica accidentului, în special configuraţia drumului unde s-a produs, varianta unei sinucideri vehiculată pe reţele de socializare ori canale de informare media nu poate fi luată în calcul la acest moment.
De asemenea, precizăm faptul că, întrucât şoferul a fost găsit în exteriorul autoturismului, concluzia preliminară formulată a fost că acesta nu ar fi purtat centura de siguranţă.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală, urmând ca alte informaţii de interes public nou apărute să vă fie comunicate cu celeritate.