Întâlnirea cu persoanele faţă de care s-a dispus suspendarea executării pedepsei ca urmare a comiterii unor infracţiuni rutiere a constituit pentru poliţişti încă o oportunitate de promovare a mesajului Campaniei „Sunt un om responsabil”.
Aglomeraţia în trafic, drumurile blocate sau circulaţia restricţionată din cauza producerii unor accidente rutiere, graba, teribilismul, sunt doar câteva exemple care pot stârni nervi, indignare şi care îi provoacă pe unii şoferi la gesturi şi reacţii nepotrivite. Când ne referim la responsabilitatea în trafic, luăm în considerare atât respectarea normelor rutiere, cât şi a anumitor atitudini care nu sunt cuprinse în reglementările privind circulaţia pe drumurile publice, precum răbdarea, toleranţa, respectul şi implicarea.
Despre toate acestea au discutat ieri poliţiştii de prevenire, în cadrul unei întâlniri cu persoanele faţă de care s-a dispus suspendarea executării pedepsei, sub supraveghere, ca urmare a comiterii unor infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Precizăm că aceste persoane participă la un program de reintegrare socială ce are ca scop conştientizarea consecinţelor generate de nerespectarea normelor specifice regimului rutier precum şi a importanţei măsurilor preventive în domeniu.
Pentru că cei mai mulţi dintre ei au fost condamnaţi ca urmare a comiterii infracţiunii de conducerea a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, poliţiştii au accentuat riscurile unei astfel de alegeri. Consecinţele pot fi deosebit de grave atât pentru conducătorii auto cât şi pentru ceilalţi participanţi la trafic, care circulă regulamentar, dar care sunt surprinşi şi accidentaţi, uneori foarte grav, din cauza diminuării reflexelor şoferilor ce se lasă conduşi de alcool. Campania este cu atât mai necesară cu cât discuţiile purtate au relevat că unii dintre conducătorii auto nu conştientizează gravitatea infracţiunii şi consideră mult prea aspră pedeapsa care le-a fost aplicată.
Să respecţi normele rutiere, să te asiguri la fiecare manevră, să conduci relaxat dar totodată atent la drum înseamnă să deţii controlul a ceea ce se întâmplă în jurul tău! Să fii mai înţelegător şi mai îngăduitor, să te implici în măsura posibilităţilor atunci când colegii din trafic au nevoie de sprijin înseamnă să ai acea conştiinţă care te defineşte ca om!