Grupa Canină din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş a desfăşurat pe parcursul anului 2018 mai multe activităţi cu cei nouă câini de serviciu, respectiv cinci câini de patrulare, doi câini detectare tutun, un câine detectare stupefiante şi unul de urmărire.
Deplasările în teren, precum şi patrulările în zonele de responsabilitate se efectuează cu două autospeciale alocate Grupei Canine, ambele fiind dotate şi adaptate pentru transportul câinilor de serviciu.
Pe parcursul anului trecut au fost efectuate lucrări pentru amenajarea canisei situate la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş, fiind astfel asigurate condiţii optime de întreţinere şi antrenament al câinilor de serviciu. Tot în această perioadă au fost demarate lucrări de construcţie în vederea amenajării unei zone de igienizare a câinilor de serviciu, urmând a intra în planul de dezvoltare și zona de antrenament (obstacole fixe și mobile, elemente de caroserie).
Pregătirea şi antrenamentul câinilor de serviciu s-a efectuat cu respectarea procedurilor în materie, activităţile fiind organizate şi coordonate de poliţişti cu experienţă în domeniu, ţinându-se cont de categoria de serviciu din care face parte canina dar şi de vârsta acestora.
Activităţile în care au fost folosiţi câinii de serviciu în anul 2018:
a. 342 misiuni de menţinere a ordinii publice – 54 infractori prinşi, 70 infracţiuni constatate;
b. 10 misiuni de prelucrare urmă – 10 autori de infracțiuni identificați şi recuperarea prejudiciilor (bunuri și 26.600 lei);
c. 5 misiuni de căutare salvare – 2 autori infracțiuni depistaţi şi reținuți;
d. 5 misiuni detectare tutun – 28.000 pachete țigarete depistate, în cooperare cu S.I.F.;
e. activități de promovare a imaginii poliției – 29 activități în unități de învățământ și zile festive.
Exemple semnificative:
o prinderea în flagrant a 8 autori ai unor infracțiuni de tâlhărie, dintre care 3 în județul Satu Mare;
o identificarea a 5 autori de furt din locuință;
o identificarea mai multor deținători de stupefiante;
o prinderea unui autor al infracțiunii de viol, în cadrul unei acțiuni de căutare;
o identificarea autorilor în cazul unor furturi de scule electrice;
o participarea la o misiune în cooperare cu lucrători din cadrul S.I.F., care a dus la descoperirea unui depozit clandestin de țigarete de contrabandă.
Pentru rezultatele importante obţinute în cadrul atribuțiilor de serviciu și a misiunilor din anul 2018, întreaga echipă care încadrează Grupa Canină Maramureş a primit felicitări scrise, iar echipajul format din agent şef adjunct Ţâţoc Alin cu câinele Vis a primit diplomă în numele colegilor.