Siguranta rutiera a participantilor la trafic constituie una dintre prioritatile Inspectoratului General al Politiei Romane si Inspectoratului de Politie al judetului Maramures, in contextul in care numarul si gravitatea accidentelor de circulatie situeaza Romania in cadrul tarilor UE cu risc major, aceasta in timp ce comunitatea europeana depune eforturi sustinute pentru reducerea mortalitatii rutiere si a numarului persoanelor vatamate grav ca urmare a accidentelor de circulatie.
Avand in vedere prognoza meteo din perioada urmatoare (care preconizeaza ca vremea va intra intr-un proces de racier, iar dupa data de 6 decembrie va fi lapovita si ninsoare in judetul Maramures) si efectele negative ale sezonului rece asupra fluentei si sigurantei traficului rutier, la capitolul zone de risc se inscriu, in principal, arterele rutiere situate in zona montana a judetului.
In aceasta parte a anului, riscul rutier este influentat, in mod determinant, de conditiile meteo-rutiere specifice iernii, deoarece genereaza, in principal, scaderea aderentei pneurilor si a vizibilitatii, iar pe cale de consecinta modifica dramatic atat timpul si spatiul de oprire necesar pentru evitarea accidentelor rutiere cat si manevrabilitatea si controlul asupra comenzilor autovehiculelor.
Pentru contracararea efectelor negative ale conditiilor de circulatie specifice iernii asupra sigurantei traficului, Inspectoratul General al Politiei Romane a incheiat Programul comun de masuri pentru mentinerea viabilitatii autostrazilor si drumurilor nationale in sezonul rece 2014/2015 nr. 103135/20.10.2014 care a fost transpus la nivel judetean intr-un program adaptat specificului judetului.
Este important de precizat ca potrivit art. 3 alin.1 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002: ,,Administratorul drumului public este obligat sa asigure viabilitatea acestuia” iar neindeplinirea acestei obligatii de intretinere a drumului
public pe timp de iarna, potrivit reglementarilor in vigoare, se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a V-a de sanctiuni (1.890–9.000 lei). Totodata, conform art. 102 alin.1 pct. 28 din OUG 195/2002, se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a IV-a de sanctiuni conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zapada, gheata sau polei, fara ca acesta sa fie dotat cu anvelope de iarna, iar in cazul autovehiculului de transport marfa cu o masa totala maxima autorizata mai mare de 3,5 tone si al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducatorului auto, fara ca acestea sa fie echipate cu anvelope de iarna pe rotile axei/axelor de tractiune sau fara a avea montate pe aceste roti lanturi sau alte echipamente antiderapante certificate.
Statistic, in sezonul rece 2013/2014, pe raza judetului Maramures au fost aplicate persoanelor fizice 19 sanctiuni contraventionale pentru neutilizarea anvelopelor de iarna si 4 sanctiuni responsabililor cu activitatile de deszapezire, in sarcina carora s-a retinut ca au actionat fie tardiv, fie necorespunzator la deszapezirea drumurilor.
Pozitiv pentru judetul Maramures este faptul ca in iarna 2013/2014 nu s-au produs accidente rutiere grave care sa fi avut drept cauza generatoare sau concurenta starea de viabilitate a drumului public ori nerespectarea conditiilor de echipare specifica a autovehiculelor.
Sursa: IPJ Maramures