Solistul trupei Iris, Cristi Minculescu, a se afla in Germania, pentru a relua o serie de analize si teste in functie de care se va stabili data transplantului, a declarat managerul trupei, Cosmin Nicoara. Artistul s-a internat pentru a relua niste analize, necesare inainte de transplantul de ficat de care are nevoie. Cristi Minculescu a fost supus, in luna februarie, mai multor teste si analize la o clinica privata din Germania, avand in vedere ca sufera de boala polichistica hepatica renala. In urma acestor analize va fi supus unui transplant de ficat, principalul donator fiind sotia sa, Rodica.
”Noi nu am primit o data pentru operatie, am primit chemarea de internare. Nu ne-a spus nimeni «veniti azi ca va operam maine». Acum se reiau niste intalniri cu comisiile de medici, care trebuie sa constate ca el este perfect sanatos. La o operatie de transplant scade imunitatea din organism, daca intra racit in operatie, poate chiar sa moara de la o temperatura banala. Trebuie sa se constate starea lui de sanatate, trebuie sa fie perfect sanatos, clinic vorbind, apoi vor lua decizia de a face interventia”, a spus Nicoara.
Ministrul Sanatatii, Ion Bazac, a declarat pe 24 februarie ca toate costurile operatiei de transplant de ficat vor fi decontate din fondul asigurarilor de sanatate.
Sursa: Agerpres