Acordul dintre cele două țări, semnat luni, 08 februarie 2021, le va permite turiștilor israelieni cu certificate de vaccinare să se deplaseze în Grecia „fără vreo limitare, fără carantină, fără restricții”, a precizat, marți, premierul israelian, Benjamin Netanyahu.
„Trebuie să facilităm călătoriile celor ce prezintă dovada vaccinării și asta intenționăm să facem cu Israelul”, a declarat premierul grec, într-o declarație comună premierul israelian, Benjamin Netanyahu.
Premierul Mitsokatis a subliniat că acest acord va putea fi un exemplu și pentru alte țări care depind de turism: „Mă aștept ca ce facem acum cu Israel să ne pregătească pentru acordurile viitoare pe care le-am putea încheia cu alte țări”.
Turismul, care reprezintă aproximativ o cincime din economia greacă și angajează unul din cinci muncitori, s-a prăbușit anul trecut, când veniturile pe timp de pandemie au fost de la 4 miliarde de euro (4,81 miliarde de dolari), spre deosebire de 18 miliarde în 2019.
Șeful guvernului grec a precizat că a ținut cont de numărul mare de israelieni vaccinați, o treime din populația țării primind până acum serul Pfizer/BioNTech.
Spania şi Grecia insistă pentru introducerea unui pașaport de vaccinare anti COVID-19! Ideea este respinsă la nivelul Uniunii Europene deoarece ar crea discriminare. Există însă varianta introducerii unui certificat bazat pe indicaţiile Organizației Mondiale a Sănătății.
„Certificatele există. Noi o să introducem, probabil, la nivelul Uniunii Europene un certificat-tip, bazat pe modelul indicat de OMS, care există deja. Asta pentru a unifica această certificare”, a declarat Adina Vălean, comisar european pentru Transporturi.
„Există o majoritate în Uniunea Europenaă care este împotriva conceptului de paşaport de vaccinare. Grecia şi Spania se pregătesc deja pentru următorul sezon estival, de aceea sunt principalele promotoare ale acestui lucru.” a explicat aceasta.