Zeci de mii de israelieni au manifestat, sâmbătă, la Tel Aviv şi în alte oraşe din ţară, pentru a şasea săptămână consecutiv, împotriva reformei judiciare conduse de guvernul prim-ministrului Benjamin Netanyahu.
„Democraţie”, „Ruşine, ruşine!”, „Nu ne vom da bătuţi”, mulţimea au fluturat steaguri israeliene albastre şi albe, alături de drapele curcubeu ale comunităţii LGBT+ şi ale palestinienilor.
O primă lectură a unora dintre prevederile controversate ale reformei, care vizează creşterea puterii aleşilor faţă de cea a magistraţilor, este programată luni în Knesset, parlamentul israelian.
Liderii mişcării au cerut o grevă în aceeaşi zi.
Contracarând prognozele potrivit cărora anunţul acestei greve ar devia o parte dintre manifestanţi de la mitingurile devenite obişnuite sâmbătă seara, israelienii au manifestat în număr mai mare decât în săptămânile precedente, notează AFP.
Presa israeliană a raportat aproximativ 50.000 de manifestanţi la Tel Aviv, până la 75.000 conform cotidianului Haaretz, aproximativ 10.000 la Haifa şi 4.000 la Ierusalim, în faţa reşedinţei lui Netanyahu.
La Tel Aviv, a fost păstrat un minut de reculegere în memoria victimelor atentatului de vineri din Ierusalimul de Est, în care au fost ucişi trei israelieni, inclusiv doi copii.
Pentru prima dată de la începutul mişcării în ianuarie, câteva zeci de protestatari s-au adunat în Efrat, o aşezare israeliană din Cisiordania ocupată.
Sursa: www.news.ro