14 noiembrie – Ziua Mondiala a Diabetului
Reper istoric 14 noiembrie
1991: Oficialii americani si britanici au anuntat ca detin indicii incriminatoare impotriva a doi agenti secreti de origine libaneza ca au fost la originea atentatului cu bomba de la Lockerbie. Autoritatile din SUA si Anglia au acuzat astfel Libanul de doborarea avionului companiei Pan Am 103. Aparatul, care efectua in 21 decembrie 1988 o cursa pe ruta Londra-New York, a explodat in aer deasupra unei zone locuite a oraselului scotian Lockerbie, 259 de persoane de la bord si 11 de la sol pierzandu-si viata. Printre victime s-a aflat si un roman, studentul sibian Peter Vulcu, care se intorcea in SUA unde urma cursurile universitare. In Statele Unite, atentatorii au fost condamnati, in lipsa, la pedeapsa cu moartea. SUA au cerut Libanului extradarea celor doi autori, Abdel Basset Ali Al-Megrahi si Al Amin Khalifa Fhimah, care ar pus bomba intr-un radiocasetofon pe care l-au ascuns intr-o servieta. Liderul Muammar al-Gaddafi nu a dat curs cererii decat in 1994, cand a acceptat ca procesul celor doi sa aiba loc insa numai intr-o tara neutra si cu un complet international de judecatori, propunere declinata insa de americani si britanici. Abia in 1999 s-a ajuns la un consens intre parti, procesul celor doi teroristi incepand in 3 mai 2000 in Olanda. Sentinta finala a fost data doi ani mai tarziu, Khalifa Fhimah fiind declarat nevinovat si eliberat, iar Al-Megrahi fiind incarcerat pe viata.
Alte evenimente importante din 14 noiembrie
1497: Lucrarile de constructie la Biserica “Inaltarea Domnului” de la Manastirea Neamt au fost incheiate.
1716: S-a stins din viata Gottfried Leibniz, filosof si matematician german.
1831: Filosoful german Georg Wilhelm Friedrich Hegel a incetat din viata la virsta de 61 de ani.
1889: Una dintre primele femei care a practicat jurnalismul, Nellie Bly, pe numele adevarat Elizabeth Cochrane, si-a inceput calatoria in jurul lumii. Ea si-a propus sa faca inconjurul Pamantului in mai putin de 80 de zile, lucru pe care l-a reusit de altfel.
1918: Cehoslovacia a devenit republica.
1922: British Broadcasting Corporation (BBC) a lansat serviciul radio in Marea Britanie.
1952: New Musical Express a publicat primul top muzical din Marea Britanie.
1967: Istoricul literar de origine romana Petre Panaitescu a incetat din viata la 67 de ani.
1969: A fost infiintata Academia de Stiinte Agricole si Silvice cu sediul in Bucuresti.
1969: NASA a lansat Apollo 12, echipajul navetei realizand a doua aselenizare. La bord s-au aflat astronautii Charles Conrad. Jr., Richard F. Gordon Jr. si Alan L. Bean. Presedintele american Richard Nixon a asistat la lansarea de pe Cape Canaveral.
1991: URSS s-a transformat intr-o uniune formata, intr-o prima etapa, din 7 state: Rusia, Kazahstan, Belarus, Azerbaidjan, Kirchizia, Tadjikistan, Turkmenistan.
1991: Parlamentul Romaniei, investit de CPUN (prin Decretul-Lege nr. 92 din martie 1990, pentru alegerea Parlamentului si Presedintelui Romaniei) cu calitatea de Adunare Constituanta, a incheiat dezbaterea Constitutiei.
1996: Inceputul telefoniei mobile in Romania, dupa ce consortiile Mobil Rom si Mobifon au castigat licitatia pentru acordarea a doua licente de instalare si exploatare a doua retele de radiotelefonie mobila celulara de tip GSM (Global System for Mobile Communications).
1997: A incetat din viata la varsta de 86 de ani academicianul Alexandru Barladeanu, fost presedinte al Senatului dupa Revolutia din 1989.
1997: Bunurile familiei Nicolae si Elena Ceausescu au fost trecute in administrarea Regiei Administratia Protocolului de Stat.
Zile de nastere: vedete si personalitati
1975: S-a nascut Gabriela Szabo, atleta romanca, alergatoare de fond si semifond. Multipla campioana olimpica si mondiala, sportiva s-a nascut in Bistrita si a fost descoperita intamplator, la varsta de 12 ani, cand partricipa la un cros din orasul natal. A inceput sa concureze in competitiile rezervate junioarelor, iar in 1994 a participat la competitiile de anvergura cistigand titlu dupa titlu. Gabi Szabo l-a avut ca antrenor pe Zsolt Gyongyossy, si el bistritean, care acum ii este sot. A fost campioana mondiala pe 5.000 si 1.500 de metri la Barcelona, in 1995, Paris-Bercy si Atena, in 1997, Maebashi si Sevilla, in 1999, respectiv Maebashi, tot in 1999, si a obtinut aurul la Olimpiada din Sydney din 2000, dupe ce in 1996 obtinuse o medalie de argint la Jocurile Olimpice din Atlanta, in 1996. Gabriela Szabo a fost in doua randuri castigatoare a circuitului atletic Golden League, iar in dreptul numelui ei au fost trecute mai multe recorduri pe distantele de 5.000, 3.0000 si 2.000 de metri. S-a retras din competitie la varsta de 28 de ani dupa ce a inregistrat cateva esecuri in competitiile sportive si a inceput sa acuze probleme de santate.
1719: S-a nascut Leopold Mozart, compozitor austriac, tatal lui Wolfgang Amadeus Mozart.
1765: S-a nascut Robert Fulton, inventator american, constructorul primului vas actionat cu aburi.
1805: S-a nascut Fanny Mendelssohn, pianist si compozitor german.
1812: S-a nascut Aleardo Aleardi, poet italian.
1840: S-a nascut Claude Monet, pictor francez, intemeietor al curentului impresionist in pictura.
1865: S-a nascut Constantin Stere, scriitor roman.
1891: S-a nascut Frederick Banting, fizician canadian, laureat al premiului Nobel in Medicina.
1904: S-a nascut Dick Powell, actor american.
1905: S-a nascut John Henry Barbee, chitarist si solist american.
1913: S-a nascut Ninetta Gusti, actrita romanca.
1916: S-a nascut Roger Apery, matematician francez.
1919: S-a nascut Veronica Lake, actrita americanca.
1922: S-a nascut Boutros Boutros-Ghali, politician nascut in Egipt, fost secretar general al ONU.
1930: S-a nascut Edward White, astronaut american.
1932: S-a nascut Geo Saizescu, regizor roman.
1935: S-a nascut Regele Hussein al Iordaniei.
1938: S-a nascut Cornelius Gunter, muzician, component in trupele Flairs si Coasters.
1948: S-a nascut Printul Charles, fiul mai mare al reginei Elisabeta a II-a si a printului Phillip. S-a nascut la Palatul Buckingham din Londra. S-a casatorit in 1981 cu Diana Frances Spencer, cu care a avut doi baieti, William Arthur Philip Louis (n. 1982) si Henry Charles Albert David (n. 1984). Cuplul s-a separat in 1992, iar patru ani mai tarziu a divortat. Charles s-a recasatorit in aprilie 2005 cu iubita sa din tinerete Camilla Parker Bowles.
1949: S-a nascut James Young, muzician, component al trupei Styx.
1954: S-a nascut Condoleezza Rice, secretar de stat al USA.
1954: S-a nascut Yanni, muzician grec.
1955: S-a nascut Iosif Olah, fotbalist roman.
1957: S-a nascut Marian Toader, fotbalist roman.
1964: S-a nascut Joseph ‘Run’ Simmons, solist rap, membru in Run DMC.
1965: S-a nascut Olivier Merle, jucator de rugby francez.
1970: S-a nascut Eric Bo Andersen, fotbalist danez.
Calendar religios 14 noiembrie
Calendar crestin ortodox:
Sfantul Apostol Filip; Sfantul Grigorie Palama (Inceputul Postului Craciunului)
Calendar greco-catolic:
Sfantul apostol Filip
Calendar crestin romano-catolic:
Sfanta Veneranda
Sursa: eMaramures.ro
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult