Incoronarea Regelui Ferdinand si a Reginei Maria ca suverani ai Romaniei Mari in data de 15 octombrie 1922, ceremonie la care au asistat peste 30.000 de persoane, dar nu si liderii unor partide politice din opozitie, reprezinta unul din evenimentele de referinta petrecute la Alba Iulia.
“Pentru istoria noastra e un moment de capatai, pentru ca consfinteste Unirea de la 1918. E un moment care incununeaza ce s-a intamplat in 1918. Pentru Alba Iulia as zice ca e pe locul trei ca importanta, dupa 1 Decembrie 1918 si dupa 1 noiembrie 1599 (intrarea lui Mihai Viteazul in Alba Iulia — n.r.)”, a declarat istoricul Tudor Rosu.
El a subliniat ca in perioada comunista momentul a fost “cumva sters” din istoria noastra, astfel incat timp de cateva zeci de ani nu a fost publicat niciun studiu despre acest eveniment. In zilele noastre, “Sarbatoarea Incoronarii” este celebrata ceva “mai intens” la Alba Iulia spre deosebire de alte parti, aici avand loc diverse activitati organizate in baza unui protocol incheiat intre Casa Regala a Romaniei, Consiliul Judetean Alba si Primaria Municipiului Alba Iulia, a mentionat Tudor Rosu.
La 2/15 octombrie 1922, in fata reprezentantilor tuturor provinciilor romanesti, a armatei si a clerului, a corpului diplomatic si a trimisilor speciali ai unor state, a avut loc la Alba Iulia un ceremonial fastuos, urmat de o mare serbare populara. In conditiile in care populatia orasului era de doar 10.000-11.000 de locuitori, la incoronare au asistat peste 30.000 de persoane.
Evenimentul de acum 93 de ani a fost insa boicotat de unele partide politice, ai caror lideri nu au fost prezenti la ceremonie, nemultumiti de faptul ca cel care a organizat manifestarile era Guvernul Bratianu.
Din memoriile Reginei Maria aflam ca aceasta a considerat “trist si umilitor”, precum si “absurd si dezgustator” faptul ca unii politicieni au absentat de la eveniment.
“Imi displace toata povestea aceasta. Este trist si foarte umilitor sa nu-i avem pe toti ai nostri in jurul nostru, intr-un asemenea moment (…). (…). Transilvanenii (partidele din Transilvania — n.r.) se afla in opozitie fatisa cu guvernul Bratianu (…) si declara ca nu vor veni la incoronare. Fireste ca este absurd si totodata dezgustator, pentru ca, la urma urmelor, regele a fost eliberatorul lor si ne mahneste faptul ca ura lor fata de ceilalti este mai mare decat loialitatea fata de coroana. De ce nu se pot comporta ca niste domni si nu ca niste copii uraciosi si trufasi?”, a scris Regina Maria in septembrie 1922 in memoriile sale.
Pe de alta parte, potrivit acestor memorii, traduse de Sanda Ileana Racoviceanu si adunate in volumul Maria, Regina Romaniei — “Insemnari zilnice”, aparut la Editura Albatros, Regina Maria si Regele Ferdinand nu ar fi considerat momentul potrivit organizarii unor astfel de festivitati.
“M.S. (Majestatea Sa Regele Ferdinand—n.r.) si cu mine n-am insistat niciodata, in mod special, sa fim incoronati, a fost o dorinta a poporului, careia desigur ca ne supunem, dar dorim totusi ca ea sa fie facuta in conditii bune si cu cat mai putine obiectii posibile”, a aratat Regina Maria.
Asa se face ca, la inceputul lunii octombrie, primul ministru Ionel Bratianu transmitea deputatilor mesajul lui Ferdinand, prin care Regele preciza ca va avea loc incoronarea sa si a Reginei la Alba Iulia, “ca o consfintire a unitatii nationale, cu atatea jertfe dobandita”.
Monarhul isi exprima dorinta ca, in aceasta zi de sarbatoare, “patimile trecatoare se vor stinge si ca toti fiii buni ai patriei, insufletiti de aceeasi dragoste de tara, se vor uni in jurul tronului”.
Incoronarea a avut loc intr-o zi ploioasa de duminica.
“In zorii zilei incep a cadea picuri marunti de ploaua (ploaie—n.r.), care dupa datina noastra ardeleana inseamna dar sfant si spor inaintat. Numeroase grupuri de tarani din toate partile tarii se indreapta spre cetate cu fete voioase si aprinse”, scria ziarul local “Vestea” a doua zi dupa incoronare.
La randul sau, Regina Maria a mentionat in caietele sale de insemnari ca “cerul era intunecat, strazile erau pline de noroi, dar oricum nu ploua tare”. Ea a mai spus ca, “din pacate, adevarat nostru soare romanesc n-a dat culoare ceremoniei si decorului pitoresc”.
Trenul regal a sosit la Alba Iulia in dimineata aceleiasi zile, la fel ca alte garnituri care aduceau invitatii, membri ai caselor regale, membri ai guvernului, peste 400 de parlamentari, membri ai misiunilor diplomatice straine, presa straina. Potrivit lui Tudor Rosu, au fost facute ample lucari la gara din Alba Iulia in vederea maririi numarului de linii, astfel incat sa poata primi vreo 20 de garnituri de tren.
Istoricul a mentionat ca, din cauza faptului ca localitatea nu dispunea de infrastructura de cazare necesara, oaspetii, inclusiv suveranii, si-au schimbat toaletele in tren.
“Nu cred ca multe regine au fost nevoite sa se imbrace intr-un tren pentru o atat de mare creremonie cum este incoronarea lor. (…) acolo (la Alba Iulia — n.r.) nu exista loc de cazare nici pentru noi, nici pentru altii”, spunea, mai tarziu, in memoriile sale, si suverana.
Familia regala a fost intampinata cu paine si sare, dupa care intregul alai, cu cei doi regi intr-o caleasca inchisa, trasa de patru cai, s-a pus in miscare spre catedrala ortodoxa, a carei constructie fusese finalizata la inceputul lunii octombrie, ridicata cu scopul de a oferi un cadru adecvat incoronarii.
“Alba Iulia este frumoasa. Un orasel-cetate vechi si acolo, in mijlocul zidurilor crenelate, fostul guvern (condus de Alexandru Averescu — n.r.) a construit mica catedrala unde urma sa aiba loc incoronarea. Ea este in centrul unui scuar, inconjurata de o cladire, ca o manastire. A fost foarte mult criticata si are, fireste, greseli, dar, in general, arata extrem de frumoasa si placuta si a fost minunat impodobita si ingrijita”, scria Regina Maria.
Inca din 1921, viitorul Patriarh Miron Cristea intocmise un tipic al incoronarii, in cadrul caruia mitropolitul primat tinea foarte mult savarsirea ungerii cu mir a monarhilor, intentia sa starnind insa opozitia nuntiului papal, Regele Ferdinand fiind catolic.
Pana la urma, nici incoronarea propriu-zisa nu a avut loc in interiorul catedralei, construita special in acest scop. Biserica Catolica a refuzat sa-i permita lui Ferdinand sa se incoroneze intr-o biserica ortodoxa, existand riscul, ca daca va incerca, sa fie anatemizat. Atunci, Regina Maria a propus ca incoronarea sa se desfasoare in afara catedralei, sub pretextul ca ceremonia sa aiba loc in fata intregului popor. De asemenea, Regele Ferdinand a fost si cel care si-a pus singur coroana pe cap.
Mai intai a avut totusi loc un Te-Deum in interiorul bisericii, in cadrul caruia au fost sfintite coroanele.
Regele Ferdinand a mostenit coroana de la Carol I, care a purtat-o la incoronarea sa, ca prim rege al Romaniei, in 1881, ea fiind realizata din otel provenit dintr-un tun turcesc capturat la Plevna, in timpul Razboiului de Independenta din 1877-1878. In ceea ce priveste coroana Reginei Maria, aceasta a fost facuta din aur masiv, in Franta, si cantareste in jur de doua kilograme, fiind incrustata cu pietre pretioase, iar pe lateral cu doua pandantive. Coroana a fost executata special pentru incoronarea din 1922, iar modelul a fost inspirat din iconografia bisericeasca si din coroana sotiei domnitorului Neagoe Basarab, pe baza picturii de la Biserica Domneasca din Curtea de Arges.
“Slujba a fost frumoasa, sobra, nu prea lunga, corul excelent. Dupa ce s-a terminat slujba, Nando (Regele Ferdinand—n.r.) si cu mine, urmati de cei care ne duceau coroanele si mantiile, am iesit in fata, in marele scuar din partea cealalta a bisericii, unde se ridicase o estrada cu un baldachin deasupra. Toti oaspetii au luat loc in jurul estradei unde doar Nando si cu mine stateam singuri”, isi amintea Regina.
Coroanele au fost aduse de catre presedintele Senatului, Mihail Pherekide, si de catre cel al Camerei Deputatilor, M. Orleanu, doi generali ducand mantiile.
“Pherekide a inaintat spre Maiestatea Sa, cu coroana de otel, dupa ce generalii ne pusesera pelerinele sau, mai degraba, mantiile noastre regale, a mea toata in rosu si aur si a lui Nando in rosu purpuriu—ambele brodate cu diferite insemne ale Romaniei Unite. Nando a luat de la el coroana, dupa ce tinuse un discurs foarte loial, si si-a pus-o pe cap. Apoi, Orleanu a inaintat spre mine, cu coroana mea, si a tinut un discurs foarte frumos.
Eu am ingenuncheat apoi in fata lui Nando, care a pus greaua coroana pe capul meu, in timp ce toate clopotele au sunat si acele salve de salut regal (101 la numar — n.r.) au fost trase. Nando m-a ridicat si m-a sarutat in vreme ce toti cei prezenti au aclamat din toate puterile si toate muzicile militare au cantat imnul national”, a descris Regina Maria momentul incoronarii.
Ea mai mentiona in memoriile sale ca “totul a decurs cat se poate de bine, avand in vedere ca in tara noastra toate marile ceremonii sunt greu de organizat, din mai multe motive, principalul fiind ca nu exista traditie, totul trebuie inventat de cei care stiu prea putin”.
Regina a apreciat ca intreaga ceremonie a fost insa pitoreasca, sobra si, in acelasi timp, nepretentioasa.
Inaltii oaspeti au participat apoi la un banchet in Sala Unirii. De mentionat ca alti invitati au participat la un dejun oficial in cladirea teatrului, actualmente Casa de Cultura a Studentilor. Nu a lipsit nici ceea ce numim azi masa populara, cu friptura la protap, fiind pregatite peste 30.000 de portii de mancare pentru oamenii simpli, veniti din toate provinciile romanesti.
“A fost o masa extraordinar de bine organizata, serviciul foarte prompt si mancarea excelenta. Nu a durat mai mult de o ora si jumatate, ceea ce este un lucru remarcabil, daca se are in vedere ca erau cam 400 de persoane (dejunul oficial din Sala Unirii—n.r.). Cand s-a terminat masa, ne-am dus inapoi la palat unde ne-am schimbat imbracamintea, eu cu uniforma mea, ceilalti cu palarii elegante si vesminte pentru marea trecere in revista a trupelor”, isi amintea Regina.
Calare pe caii favoriti, cei doi suverani au facut o trecere in revista a trupelor, fiind prezenti peste 1.500 de soldati.
“Noi am calarit pana la o campie mare unde toate trupele erau intr-un imens careu avand in spate munti. Orasul-cetate, care se vedea admirabil de acolo, era in sarbatoare si plin de steaguri. Vremea minunata, desi era un noroi ingrozitor sub picioare. Temperatura era perfecta si nu batea deloc vantul. Dupa ce s-a terminat turul enormului careu, noi am calarit inapoi pina la locul din fata orasului unde se ridicasera tribunele si Maiestatea Sa a trecut in revista trupele sale pentru a doua oara, intr-un glorios mars. (…). A fost o parada lunga.
Spre sfarsit, a trecut Regimentul 4 Rosiori, al meu (Maria era comandant al Regimentului 4 Rosiori, cu grad de colonel — n.r.), si, lasandu-mi deoparte indatoririle mele regale, m-am dus sa-i intampin si sa calaresc in fruntea lor. Am primit ovatii frenetice si, dupa aceea, batrani si tineri m-au felicitat entuziast. Barbatii erau innebuniti, desigur ca le-am luat piuitul in acea imbracaminte si calare pe nobilul meu cal sur”, detalia Regina Maria momentul respectiv in insemnarile sale.
In aceeasi dupa-amiaza, inaltii oaspetii au plecat, tot cu trenul, de la Alba Iulia, spre Bucuresti, unde au urmat alte doua zile dedicate actului incoronarii.
Prin intermediul presei si al cinematografului, evenimentul incoronarii de la Alba Iulia a ajuns cunoscut in intreaga lume. O pelicula din 1939, in fapt un Jurnal sonor, realizat de Oficiul National al Cinematografiei din Bucuresti, cuprinde si imagini filmate in timpul ceremoniei din 1922.
Sursa: Agerpres
– Servicii de creare site web
