Situatia din Ucraina a fost subiectul principal in presa ultimelor luni dar si al intalnirilor dintre mai-marii lumii. Tendintele expansioniste ale Rusiei sunt cunoscute iar tactica desprinderii unor portiuni din teritoriile statelor invecinate nu a fost aplicata pentru prima data.
Episodul Crimeea a fost precedat, acum 70 de ani, de agresiunea sovieticilor impotriva Maramuresului. Statul roman era sa piarda atunci nordul tarii, care urma sa fie alipit la Ucraina. Autoritatile s-au dovedit neputincioase si a fost nevoie de revolta taranimii, in fruntea careia a stat un primar intrati in legenda, Gavrila Mihali-Strifunda (din Borsa, foto). Merita amintita si reactia celor din Ieud, unde primar era Dumitru Pop-Roibu, care avea doar 21 de ani.
Subiectul desprinderii Maramuresului din Romania a fost analizat pe larg intr-un material aparut recent in “Romania libera”, sub semnatura lui Dan Gheorghe. Il reluam si noi, cu permisiunea autorului.
Maramuresul, la un pas de-a fi rapit de URSS, in 1945, aparat de taranii organizati intr-o adevarata armata, de cel putin 5.000 de oameni
Revolta furcilor impotriva Moscovei
Nu ar trebui sa uitam o istorie care, afirma specialistii in domeniu, lipseste inca din manualele scolilor noastre. Anume ca exact cu 70 de ani in urma, in primele luni ale lui 1945, Romania a fost la un pas de a pierde Maramuresul. Statul roman, prea slab dupa un razboi nimicitor, dar mai ales ingenungheat de puhoiul sovietic venit peste noi din 1944, este incapabil sa reactioneze in fata agresiunii pusa la cale in nordul tarii. Speranta renaste cand maramuresenii se ridica la lupta. Dupa ce intelectualitatea satelor da semnalul revoltei, taranimea formeaza o adevarata armata, estimata de unii martori la 5.000, de altii la 10.000 de suflete. Cu furci, topoare, pistoale, mitraliere, ba chiar si tunuri, toti cu tricolorul in mana, au impresurat, in 5 martie, Sighetul, pe atunci capitala judetului.
Nimic nu parea sa le stea in cale maramuresenilor. Atat de curajosi si decisi in ce si-au propus sa faca. Tavalugul acesta sterge orice fel de planuri initiale. Dupa ce, din noiembrie 1944, devenisera tot mai clare eforturile „nationalistilor” ucraineni si ale sovieticilor ca Maramuresul romanesc sa fie rupt din trupul Tarii, cu totul alta e situatia in aprilie 1945. Moscova anunta atunci Bucurestiul ca hotarul de nord al Romaniei se va intinde, definitiv, pana la Tisa.
Spaime din trecut
N-ar fi exclus ca in acele timpuri, atat de tulburi, maramuresenii, de la Sighet pana la Baia Mare, sa se fi intrebat daca nu cumva ar putea sa aiba aceeasi soarta ca fratii lor din dreapta Tisei. Adica sa fie uitati de Romania, in urma negocierilor din spatele cortinei. Dupa cum remarca doctorul in istorie Ilie Gherhes, in primul Parlament al Romaniei Mari, din 1919, fusese exprimata dorinta romanilor de la nord de Tisa de-a trai intre hotarele tarii-mama. Ulterioarele tratative internationale au trasat alte linii pe harta acestei parti a Europei, doua treimi din Tara Maramuresului, peste 6.800 de kilometri patrati, intrand in componenta Cehoslovaciei.
„Noi calcam pe urmele pe unde au calcat mari eroi ai Maramuresului”
Primele semne ale furtunii apar in toamna lui 1944, fiind vehiculata idea unificarii Maramuresului. Pentru ca acest intreg teritoriu, din stanga si din dreapta Tisei, sa faca parte, in prealabil, din Ucraina Subcarpatica. Scopul final era apartenenta la Uniunea Sovietica. Specialistul la care am facut deja referire arata, pe larg, in lucrarea sa de Doctorat, ce s-a intamplat cu precadere in primele luni ale anului 1945. Ampla cercetare a vazut lumina tiparului in lucrarea „Maramuresul intre Dictatul de la Viena si Conferinta de Pace de la Paris. 30 august 1940 – 10 februarie 1947”.
Cercetand arhive, stand de vorba cu oameni care au trecut prin clipele acelea de restriste, interlocutorul meu, nascut in comuna Petrova din judetul Maramures, nu ezita sa remarce, cu mahnire, ca „noi calcam pe urmele pe unde au calcat mari eroi ai Maramuresului, si nu ne dam seama”. Mare dreptate are, mai ales ca eu, ajungand zilele trecute in capitala de judet si stand de vorba cu trecatori, de diverse varste, constat ca absolut nimeni nu stie ca ar fi fost posibil ca azi sa fie nevoie de pasaport ca sa ajungi, dinspre Romania, la Sighetul Marmatiei ori la Sapanta. „Acest episod sumbru al confruntarii intre romani si infaptuitorii ideii de anexare a Maramuresului la Ucraina Subcarpatica umple de glorie si demnitate pe reprezentantii romanilor din Maramures, precum si pe oamenii simpli ai satelor romanesti, ascultatori pana la sacrificiu, cum s-a vazut, fata de liderii lor care, spre onoarea lor, au stiut sa se ridice la nivelul chemarii istorice pe care au slujit-o”, arata doctorul Ilie Gherhes.
Rusii repun in drepturi administratia romaneasca
Ocupat inca din anul 1940 de Ungaria horthista, in urma Dictatului de la Viena, Maramuresul romanesc cunoaste, din 1944, un alt opresor, Armata Rosie, care intra pe 18 octombrie in Sighet. Comandantul trupelor rusesti stationate in acest oras cere lamuriri de la Moscova, in sensul de a cunoaste carei tari apartine acest teritoriu. Primeste raspuns – Romania. Ca urmare, sovieticii predau administratia judetului unei structuri numita Sfatul National Roman. Administratia romaneasca este repusa in drepturi in toate localitatile.
Jocul dublu al Moscovei
Lucrurile se desfasoara in cu totul alt mod in dreapta Tisei. Apare acolo un ciudat amalgam de nationalism ucrainean, ducand la aparitia unei republici, Ucraina Subcarpatica, totul fiind insa asezonat cu ideea, trasata de sovietici, autoritari acolo, ca acest teritoriu sa fie in cele din urma supus Moscovei. Asa se face ca in 24 noiembrie, la Mukacevo, in urma unei adunari populare, aceste planuri capata forma oficiala. Tot de atunci incepe si propaganda in stanga Tisei, pentru ca Maramuresul nostru sa se alipeasca la Ucraina Subcarpatica. Relevanta este nota informativa din 15 noiembrie 1944, a comandamentului Legiunii de Jandarmi din Maramuresul romanesc, aratandu-se ca „in Cehoslovacia se discuta despre refacerea Ucrainei Subcarpatice, ale carei frontiere s-au intinde pana la sud de Baia Mare”.
Comunistilor romani li se propune sa cedeze Maramuresul
Sa ne intoarcem cu doua zile inainte de acea mare adunare populara, cand, pe 22 noiembrie, o delegatie de comunisti din Sighet, in care se afla si viceprimarul orasului, Vasile Ierima, este invitata, tot la Mukachevo, sa asiste la ceremonia de reinhumare a ostasilor sovietici cazuti in razboi, trupurile lor urmand sa se odihneasca in noul cimitir militar din acel oras.
Este prilejul ideal pentru presedintele Ucrainei Subcarpatice, Ivan Turianita, de a comunica partii romane planul de unificare a Maramuresului sub aceeasi „umbrela”. Arhivele consemneaza raspunsul lui Vasile Ierima – „am spus presedintelui ca delegatia noastra nu poate sa-si manifeste adeziunea alipirii Maramuresului romanesc la Ucraina Subcarpatica. Nu avem niciun mandat din partea poporului”. Romanilor li se asezase in fata pana si documentul anexarii, pe care au refuzat sa-l semneze. Gazdele reuniunii ar fi trebuit sa le puna la dispozitia oaspetilor transportul necesar intoarcerii la Sighet. Dar cum romanii nu s-au ridicat la „nivelul” asteptarilor, au fost trimisi acasa pe jos, cale de peste 50 de kilometri.
Drumul era foarte periculos, zapada si gerul fiind dusmani de moarte pentru niste calatori care nici macar nu se pregatisera, cu suficiente haine, dar si cu mancare, pentru o asemenea incercare. Norocul lor a fost ca le-a iesit in cale o masina. Era o patrula ruseasca. Asa au ajuns nevatamati acasa.
Jandarmeria romaneasca, evacuata la ordinul rusilor
Se va vedea in continuare ca organizatorii planului nu par deloc intimidati de refuzul romanilor. De la vorbe se va trece destul de usor la fapte. Calea este deschisa in ianuarie 1945, cand sovieticii, stapani autoritari in Romania, decid ca Legiunea de Jandarmi din Maramures sa fie retrasa in cazarmile din Zalau si Oradea. Tot in aceeasi luna, in data de 20, este programat, in Sighet, un miting, ocazie cu care populatia sa afle despre mareata infaptuire legata de alipirea Maramuresului romanesc la Ucraina Subcarpatica. Administratia romaneasca, atat de la nivelul Prefecturii judetului, cat si din primarii, isi pierde orice fel de putere. Este momentul in care apare, ca prefect al judetului, un anume Ivan Odoviciuc, etnic ucrainean, in fapt un aventurier, dupa cum il descriu arhivele, care n-a ezitat sa se puna, dupa cum batea „vantul”, la dispozitia diverselor regimuri politice care au bantuit anii ’40.
Asa incepe „era” Odoviciuc, la Sighet
Va fi constituita o militie locala, constituita din oameni de nadejde adusi din Ucraina Subcarpatica. Se pun asa-zise granite la principalele intrari rutiere si feroviare din judetul Maramures. Populatiei i se confisca aparatele de radio, pentru ca stirile din Bucuresti sa nu mai aiba acces in zona. Presa democratica e spulberata. Apare, in schimb, din 10 decembrie 1944, ziarul „Poporul”, sub obladuirea NKVD-ului, tiparit in romana si maghiara. Publicatia va anunta, pe 28 ianuarie 1945, „repararea unei nedreptati istorice”, ceea ce insemna „preluarea si a celeilalte treimi”, referindu-se la unificarea celor doua maluri ale Tisei, intr-un singur Maramures.
Cititi, in continuare, scrisoarea publicata in ziar, adreasta lui Stalin, cu ocazia „maretului” eveniment – „iubite Parinte, Iosif Visarionovici, ne intoarcem spre dumneata cu rugamintea noastra, scapa-ne pe noi, ucrainenii de pe malul stang al Tisei, de chinurile si asprimile veacurilor, luati-ne partinirea voastra si ne ajutati sa ne unim cu Ucraina Sovietica, ca altfel nu putem trai cu fratii nostri de odinioara. Pentru ca poporul nostru va pieri daca va ramane mai departe in statul roman”.
„Unirea Maramuresului cu mama sa, Ucraina Subcarpatica”
Mai departe, in ziua de 4 februarie, in cladirea Cinematografului Muncitoresc din Sighet, se desfasoara Adunarea Generala a Cetatenilor, majoritatea adusi cu forta. Este desemnata structura noului Comitet al Poporului, puterea locala, in conditiile in care Sighetul era deja impanzit cu steaguri sovietice. La adunare participa si cateva zeci de elevi de la Liceul „Dragos Voda”. Discursurile se tineau numai in ruseste. Se citeste „rezolutia Adunarii Generale a Cetatenilor orasului Sighet pentru unirea Maramuresului cu mama sa, Ucraina Subcarpatica”, apoi se intoneaza imnul Uniunii Sovietice. Dand dovada de un curaj iesit din comun, in conditiile in care in sala se aflau militieni ai lui Odoviciuc si soldati rusi, inarmati, elevii romani incep sa bata cu picioarele, puternic, in podele. Asta nu va impiedica deciziile luate la „congres”, insemnand condamnarea maramuresenilor la casnele unui lagar. Se prevedea eliminarea limbii romane, ca oficiala, din acest judet. Plus obligativitatea muncii in folosul Armatei Rosii, pentru barbatii cu varste intre 18 si 50 de ani si pentru femeile intre 18 si 40 de ani.
Straini la noi acasa
Evident ca se pune problema reactiei Bucurestiului fata de tot ce se intampla in nordul tarii. Situatia era mai mult decat complicata, daca judecam numai dupa faptul ca liderii administratiei romanesti din Maramures, dorind sa vina in Capitala pentru a explica Guvernului ce se intampla, aveau nevoie, pentru a se deplasa din Sighet, de permisiunea comandamentului sovietic. Altfel, nu puteai sa umbli liber prin propria ta tara, „eliberata”, din 1944, de sovietici. Comandamentul militar din Sighet incurajeaza, in prima faza, deplasarea delegatiei maramuresene, fapt care, ulterior, il face pe primarul Sighetului, Ion Biltiu-Dancus, sa constate ca a fost mai degraba o capcana. „Aceasta delegatie a plecat nu numai cu sentimentul, ci chiar cu indemnul comandantului militar, care ne-a promis acte de recomandare catre autoritatile sovietice din Bucuresti. Se poate presupune ca aceasta a fost doar o cursa menita sa indeparteze din oras primarul si subprimarul, respectiv presedintele si secretarul Sfatului National Roman”. Din cate se cunoaste, delegatia n-a mai plecat, pentru ca in ziua in care ar fi trebuit sa se obtina permisiunea, comandantul sovietic din Sighet se imbatase.
Guvernul de mamaliga de la Bucuresti
Pe de alta parte, este de subliniat ca noul Guvern de la Bucuresti, condus de Petru Groza, instalat la 6 martie 1945, doreste sa rezolve problema in favoarea Romaniei si trimite in Maramures doi delegati. Primul se numeste Nicolae Goldberger. El ajunge la Sighet, ia legatura cu noile „autoritati” ale lui Ivan Odoviciuc, dar si cu comandamentul sovietic, constatand ca nu se mai poate face nimic, in sensul ca anexarea Maramuresului la Ucraina Subcarpatica era ca si realizata. „Nu se poate face nimic, Maramuresul ramane anexat”, transmite el Bucurestiului. Urmeaza un alt negociator, Nicolae Cumancu. Nici acesta nu rezolva ceva. Ba mai mult, trece de partea separatistilor.
Maramuresenii se ridica la lupta
Ne vom ocupa, in continuare, de un cu totul alt capitol, cel al luptei romanilor maramureseni pentru apararea pamantului lor. Avem la dispozitie noi informatii, la fel de pretioase, de data asta din partea lui Nicoara Mihali, scriitor, jurnalist si profesor, pe care l-am intalnit in Baia Mare.
Voi face referire la monografia orasului Borsa, intitulata „Cartea muntilor. Borsa, schita monografica”, pe care a scris-o impreuna cu Nicoara Timis, vazand lumina tiparului cu 15 ani in urma. Aflu de la noua mea cunostinta ca Nicoara Timis a fost unul dintre cei care au luat parte la evenimentele din 1945. Borsa era condusa atunci de un primar, pe numele sau Gavrila Mihali-Strifunda. Era in a doua saptamana a lui februarie, cand primarul convoaca suflarea localitatii la o adunare, sa spuna oamenilor despre faptul ca Maramuresul e pe cale sa fie rupt din trupul Romaniei. „Printre ei ne aflam si noi, cei tineri. Primarul ne-a adus la cunostinta trista si ingrijoratoarea veste”, povesteste Nicoara Timis, care pe atunci avea 21 de ani. El expune apoi cuvintele rostite de primarul Mihali. „Ne aflam intr-un moment de cumpana. De noi depinde daca vom fi liberi. De noi depinde daca ne vom pastra limba, credinta, traditiile noastre stramosesti, daca neamul romanesc din Maramures va trai liber sau nu”. Sutele de participanti raman inmarmuriti in fata acestor vesti.
Ucrainenii din stanga Tisei, de partea romanilor
Mai e de mentionat ca noul regim al lui Odoviciuc trimite delegati in toate satele maramuresene, ca sa convinga lumea sa fie de acord cu anexarea Maramuresului la Ucraina Subcarpatica. Si pentru ca mesajul sa fie cat mai credibil, separatistii vor sa mearga pe ideea unei noi reforme agrare, prin care sa se ia pamantul de la cei bogati si sa fie dat taranilor saraci. Borsenii se adunasera la adunarea lor intr-o zi de vineri, iar Strifunda isi anunta concetatenii ca duminica urmatoare le va fi oaspete tocmai o asemenea delegatie, de la Sighet. Primarul cere oamenilor sa vina atunci in locul numit Podul Tislei. Tot el zice ca nu a vrut sa semneze adeziunea pentru alipirea Maramuresului la Ucraina Subcarpatica. Dupa cum istoricii arata azi, niciunul dintre primarii satelor de romani din Maramures nu a semnat. Ba mai mult, nici in satele locuite preponderent de ucraineni nu a fost altfel. O parte dintre primarii de acolo au respins ideea aceasta.
Un primar de 21 de ani si rezistenta de la Ieud
Dupa adunarea de vineri, primarul Strifunda decide formarea unui comitet de aparare a localitatii. La fel se intampla si in alte l
Sursa:
– Servicii de creare site web
