O bomba de avion si mai multe tipuri de munitii au fost aruncate, joi, in aer de specialistii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Maramures. Operatiunea a fost una dificila, pirotehnistii fiind nevoiti sa utilizeze o cantitate impresionanta de dinamita. Opt kilograme de dinamita au fost detonate in poligonul de la Ariesu de Padure.
Detonarea s-a facut in poligonul de la Ariesu de Padure, unde a fost distrusa intreaga munitie descoperita in judet pe parcursul semestrului doi, dupa cum a precizat purtatorul de cuvant al ISU, Cornel Babut.
In afara bombei de avion, au mai fost distruse trei grenade de mana si trei proiectile explozive, de calibrul 120 milimetri, 82 si 52 de milimetri.
Pentru distrugere s-au folosit opt kilograme de exploziv (TNT), 10 capse pirotehnice si 8 metri de fitil Bickfort.
Operatiunea, condusa de colonelul Dorel Trif, a fost si un prilej de instruire pentru trei subofiteri pirotehnisti incadrati la 1 septembrie.
Bomba de avion aruncata in aer la Ariesu de Padure a cantarit 30 de kilograme si a fost gasita, in 17 iulie, in comuna Satulung, in timpul unor excavatii facute pentru amenjarea unei pescarii. Aceasta era in stare de functionare, iar colonelul Dorel Trif din cadrul ISU Maramures a declarat ca o bomba atat de mare nu a mai fost gasita in judet de aproximativ 25 de ani.
El a spus ca, desi prezenta urme de coroziune, aceasta ar fi putut exploda in orice moment in cazul in care ar fi fost lovita de cupa excavatorului si ar fi ras totul pe o arie de 1,5 kilometri.
Foto: Dorel Trif, ISU Maramures (c) eMM.ro
Sursa: Ioana Osan