Autoritățile din Italia iau măsuri drastice din cauza epidemiei de coronavirus. Toate grădinițele, școlile și universitățile din Peninsulă au fost închise până pe 15 martie.
Anunțul oficial a venit de la ministrul italian al Educației, Lucia Azzolina, care a confirmat suspendarea completă a cursurilor pe tot teritoriul țării.
„Pentru noi nu a fost o decizie ușoară, am așteptat opinia comitetului științific”, a declarat oficialul, într-o conferință de presă.
Măsura, catalogată ca fiind una „prudentă”, a fost pusă în aplicare prin decret de premierul italian Giuseppe Conte.
„Suntem conștienți de impactul pe care o măsură ca cea a închiderii școlilor ova avea asupra familiilor și a țării, motiv pentru care ne mișcăm cu cea mai mare viteză și determinare pentru a proteja muncitorii din sectorul public și privat”, a adăugat și Laura Castelli, ministrul Economiei, potrivit Corriere della Sera.
Oficialul a adăugat că se lucrează la o reglementare care să permită cel puțin unui părinte să lipsească de la serviciu, pentru a avea grijă de copiii care absentează de la școală.
Numărul de decese cauzate de epidemia de coronavirus în Italia a crescut cu 28, în ultimele 24 de ore. Astfel, Italia anunţă 107 de decese din cauza coronavirusului, a declarat miercuri Agenția pentru Protecția Civilă, epidemia arătând foarte puţine semne de încetinire.
Numărul de pacienţi infectaţi a crescut la 3.099, faţă de 2.502, câţi erau cu doar 24 de ore în urmă.
Epidemia de coronavirus a apărut în Italia în urmă cu 13 zile. Cazuri de infectare au fost acum confirmate în toate cele 20 de regiuni ale țării.