Accidentul a avut loc în jurul orei 16:30 de sâmbătă, 2 noiembrie 2019, când trei cetățeni români din localitatea italiană Ferrara (Emilia-Romagna) se întorceau de la muncă la bordul unui automobil BMW Seria 3. Șoferul autoturismului se pare că a pierdut controlul volanului într-o curbă, iar autoturismul s-a răsturnat într-un canal.
Conaționalii noștri se aflau pe via Catena din localitatea menționată mai sus, scrie ziarul local Estense, când într-o curbă la stânga mașina a derapat și a lovit parapetul metalic care a cedat, făcând astfel mașina să se răstoarne în canal. Cauza accidentului pare a fi o combinație între asfaltul alunecos din cauza ploii și viteza excesivă sau un moment de neatenție din partea românului aflat la volan.
Cei trei bărbați se pare că au rămas blocați în interiorul mașinii și au fost extrași ulterior de pompierii sosiți la locul accidentului, iar doi dintre ei au fost transportați la spital, în timp ce al treilea a scăpat practic fără nicio rană, mai precizează sursa citată.