Rata somajului in Italia a ramas neschimbata in luna octombrie, la nivelul de 12,5% in randul populației active, dar a atins un nivel record, de 41,2%, in randul tinerilor italieni, potrivit unor estimari provizorii difuzate vineri la Roma de Institutul național de statistica (Istat) si preluate de site-ul de stiri TgCom24 – Mediaset.
Pe baza anuala, procentul somajului inregistrat in octombrie este in crestere cu 1,2%, se mai precizeaza in comunicatul difuzat de Istat.
Rata somajului atinge deci, pentru a doua luna consecutiva /septembrie si octombrie/, cel mai ridicat nivel inregistrat in țara de la inființarea statisticilor lunare (in 2004) si a celor trimestriale (in 1977) difuzate de Institutul național italian de statistica. Potrivit Istat, numarul persoanelor aflate in cautarea unui loc de munca a ajuns in Italia, in luna octombrie, la peste 3,1 milioane, reprezentand acelasi nivel din luna septembrie, dar cu o crestere de 9,9% in ultimul an (+287.000 de persoane).
Printre tinerii activi cu varste cuprinse intre 15 si 24 de ani, rata somajului a atins de asemenea un nivel record, de 41,2% in luna octombrie (663.000 de persoane), adica plus 0,7% fața de luna septembrie si plus 4,8% pe baza anuala. Acest lucru inseamna ca 11% dintre tinerii italieni cu varste cuprinse intre 15 si 24 de ani raman in cautarea unui loc de munca, potrivit Istat.
Italia a trecut in ultimii doi ani printr-o perioada de puternica recesiune, iar rata somajului este in continua crestere, de mai multe luni. Guvernul italian condus de Enrico Letta /moderat de centru-stanga/ spera intr-o imbunatațire a acestei situații, in cel de al patrulea trimestru al anului in curs, noteaza site-ul de stiri menționat.
Sursa: Agerpres