Vezi VIDEO
De o cerere in casatorie la inaltime a avut parte o tanara baimareanca, in weekendul care tocmai s-a incheiat. Ea se pregatea sa mearga la o nunta, insa iubitul i-a facut surpriza si a dus-o la aeroport, unde erau inaltate impresionantele baloane cu aer cald de la „Maramures International Balloon Fiesta”. Acolo, in aplauzele rudelor si prietenilor care i-au insotit, tanarul i-a cerut mana prietenei sale, care, printre lacrimi de emotie, a spus un „da” hotarat.
Cu un buchet de flori si un inel de logodna, Flaviu si-a luat inima in dinti si a urcat intr-un balon, alaturi de prietena lui. Pe Cristina a intalnit-o in urma cu aproape 5 ani si isi facea de mai multa vreme planuri pentru a o cere in casatorie.
Initial, povesteste el, nu s-a gandit insa la o logodna care sa inceapa la inaltime, deasupra orasului. Ideea i-a venit cand a vazut baloanele multicolore pe cerul Baii Mari. S-a decis pe loc ca acesta era modul cel mai potrivit pentru a-i cere mana viitoarei lui neveste.
„Eu vroiam de mult sa o cer pe iubita mea in casatorie iar dimineata, cand am vazut baloanele pe cer, am zis ca asta este un mod deosebit pentru a face acest pas”, a marturisit emotionat Flaviu.
Luata prin surprindere, Cristina nu a stiut ce o asteapta, iar cand a vazut ce intentii are prietenul ei i-au dat lacrimile. Pe margine, parintii si prietenii celor doi, dar si o multime de curiosi, au asteptat momentul culminant. La aflarea vestii ca tanara a acceptat cererea in casatorie au inceput sa aplaude frenetic.
„Am avut emotii foarte mari. Nu ma asteptam, sincer… Acuma am iesit de la lucru si chiar nu ma asteptam. La ora 8.00 trebuie sa mergem si la o alta nunta, dar a insistat foarte mult sa venim aici iar eu nu stiam de ce”, a povestit cu lacrimi in ochi Cristina.
Aceasta nu a fost singura cerere in casatorie facuta intr-un balon cu aer cald. Si alti baimareni au profitat de festivalul care a avut loc in municipiu pe final de saptamana pentru a-si cuceri viitoarele neveste.
„Maramures International Balloon Fiesta” a adus in Baia Mare zeci de impatimiti ai zborului, dar si curiosi dornici sa se ridice la inaltime si sa priveasca lumea de sus. Festivalul s-a aflat la prima editie iar organizatorii intentioneaza sa il transforme intr-unul dintre cele mai mari evenimente de gen din estul Europei.
FOTO: Iubire in balon (c) eMM.ro
Sursa: Gabriela Kuhajda