E toamna, ce mai. In zorii lenesi greierii isi canta vibranta melopee in timp ce stelele clipocinde alaturi de semiluna-n descrestere sugerează tranzitia spre ziua noua ce va sa vina. Vibrez, la randu-mi, cu gandul la excursia in Muntii Gutai ce urmeaza s-o fac alaturi de Papa (tatal meu, de 84 de ani, impliniti de Sanziene) si geologul Aurica Stefanoiu, vechiul sau companion de ture montane. Evident, nici vorba de vreo premiera, dimpotriva. La Creasta Cocosului, alaturi de parinti, Alex şi Grety (fratele si sora mea), am prins de copil gustul muntelui, format, perfectionat, educat si cizelet pe urma in sutele de ture facute alaturi de tata. Prin urmare nostalgiile sunt inerente.
Valsam deja pe serpentinele Gutaiului, dupa ce salutaseram in tranzit Ignisul, Secatura, Apostolii, intrand in Baia Sprie.
Constient ca oricat de mult ai merge pe munte este iluzoriu sa fi fost peste tot si sa fi vazut totul, abia trecand deasupra carierei de andezit opresc intr-o volta a soselei.
Un drum inierbat de TAF suie spre sud, iar fosta bariera e aruncata in deset. Imediat fagetul lastarit dupa exploatare lasa sa apara o tanara padurice de frasini, recent asanata si intercalata cu ulmi tineri. Au ramas in picoare un paltin si un frasin impresionanti.
La dreapta apar stancarii coborand in forma de secera spre vest, iar versantii sunt acaparati de cerneala jerbelor de ciucuri (Gentiana asklepiadea).
Un frumos boboc de Palaria sarpelui (Piciorul caprioarei) ne atine calea o data ajunsi in micuta poienita cu scunda iarba verde, cruda, in centru cu o vatra picnicareasca, cu doua banci si o masuta din trunchiuri de fag despicate.
Ne tinem de o balustrada sugerand treptele scarii de piatra ce ne suie in crestetul spectaculoasei Biserici a Vlaicului.
I-am surprins pe tovarasii de drum, niciodata nu fusesera aici desi stiau pe dinafara superbiile Gutaiului.
Un sfinx cu alura de mitic urs pare a trona stanca andezitica intunecata, polistratificata, cu excelente prize.
La sud putem admira varful, partiile de ski si lacul Mogosa, la sud-vest Baia Sprie si in continuare, separate de un firav istm, Baia Mare, treptat scaldate-n soare.
Le indic putin sub Biserica Vlaicului, peste voltele descendente ale asfaltului,Turnul Ars, o lama andezitica oxidata, adica o bijuterie turistica la care am ajuns prima oara in iarna trecuta, pe ger si o nea depasind 70-80 cm, condus de amicii Dumitru Istvan si Ionel Pop.
Imediat sub noi, spre nord-vest, e Piatra Ecoului, o scurgere de lava cu aspect custuros, reprezentand de fapt versantul estic al carierei exploatate la realizarea DN 18 in zona traversarii Gutaiului.
Toamna si-a declansat feeria pastelurilor, in primul rand in coroanele imesilor fagi seminceri crutati de drujba, printre dominantul verde al frunzisului ivindu-se galben citrin, portocalii, aurii sau virande in nobil-elegante bronz-ruginiuri, frunze.
O calda adiere ascendenta anunta sosirea frontului atmosferic dinspre vest. si autumnalele ploi triste. Pana si cateaua Brena-si redescopera veleitatile de cataratoare, suind in mica inseuare pentru a savura vasta panorama.
Coboram in poienita apoi spre sosea. O manatarca-mi atrage atentia la poalele unor tufe de fag. Ce parfum si arome a putut sa sintetizeze in doar 2-3 zile!
Continuam spre Popasul Gutai, unde ajungem la ora 8,45 apoi, luandu-ne rucsacii de tura, pornim pe marcajul banda rosie, nu inainte de-a mai admira o data ingeniosul panou informativ instalat la debutul traseului spre Creasta.
Ne revoltam, totodata vazand liziera fagetului transformata de automobilisti in buda
Poteca larga e batuta temeinic nu doar de turistii impatimiti de platoul vulcanic Gutai si minerii de la EM Suior, care stiau scuratura prin Poiana Boului spre Terasa Gutai, ci si de omniprezentii ciupercari.
Dupa un prim urcus facil, coboram usor facand prima volta larga la dreapta, si ajungem la Partia Doctorilor, cotind strans la stanga in timp ce soarele-si strecoara razele tandre mangaind frivol trupurile fagilor tineri.
Un covor de pastelate frunze acopera parcursul. Ici-colo se poate vedea cate o pistruiata alb-rosu Amanita muscaris, putine totusi spre deosebire de altadata, in acelasi sezon. Poate caldura si seceta or fi fiind de vina.
La stanga raman Dansatorii lui Matisse, radacinile aeriene, sprintar-jucause, a doi tineri fagi.
Depasim pe barne de fag o mica zona mocirloasa pentru a descinde deasupra Drumului Mariutii, panoramand de la dreapta spre stanga lacul si cabana Mogosa precum si varful cu acelasi nume.
In continuare privim culmile Impadurite ce descind spre Cavnic, apoi ne oripilam de hidoseniile carierei de minereuri neferoase a EM Suior. Ne salveaza de o agresiune asupra retinei platoul vulcanic Gutai punctat de Creasta Cocosului.
De acum ne deplasam pe un drum inierbat, pe curba de nivel, admirand spre nord-vest liziera plantatiei de molid si refugiul Salvamont.
Fagii sunt rari. Ne atrage atentia un mare petec de ferigi verzi-brun-ruginii centrate de un palc de copaci.
Mure, tufe de afine insangerate de toamna sosinda.
In pajistea din stanga se remarca un bolovan aducand a piatra de capatai, cu destul de greu lizibile inscrisuri daltuite-n roca dura, intunecata, prin 1803.
Geologul Dumitru Istvan spune ca piatra a fost amplasata aici cu ocazia reamenajarii Drumului Mariutii care lega Baia Sprie de Ocna Sugatag (azi auto-forestier si turistic), inaintea unei vizite a imparatului Josif al II-lea, fapt confirmat In memoriile Imparatesei Maria Tereza.
Imediat, la stanga e Sarita lui Pintea, abruptul andezitic inierbat partial, unde fusese filmata o scena din filmul dedicat haiducului, loc folosit de alpinisti pentru antrenamentele hibernale.
In dreapta se afla culoarul liniei electrice de inalta tensiune, in curs de lastarire si naturala ecologizare consecutiv neinspiratei defrisari din urma cu vreo 5-6 ani.
In fata ne asteapta Secatura, la stanga ei, intunecata, Creasta Cocosului.
Firave izvoare si paraiase traverseaza drumul forestier ce coboara pe langa Taurile Chendroii pentru a continua la nord-nord-est iesind In DJ 184 (soseaua Cavnic-Budesti-Sighetu Marmatiei) la circa 3 km de Pasul Neteda.
A continua traversarea pajistii alpine in coasta suind spre Creasta e mult prea banal/expeditiv si frustrant pentru cunoscatorii zonei, motiv pentru care, admirand contre jour Laba de Iepure de la stanga Secaturii, o taiem spre est, traversand o treptat secata turbarie.
Lasam la dreapta vreo trei adancituri in care primavara devreme pot fi admirate ratele salbatice aflate in pasaj.
Drumul de TAF suie cuminte luand-o spre sud, apoi spre est.
La dreapta e o frumoasa plantatie de molid, de circa 20-25 de ani, continuata cu o relativ recenta defrisare de faget in care au ramas pe picior extrem de rare exemplare impresionante.
Dincolo de aceasta debuteaza cariera EM Suior, necesar si aboslut fericit, in curs de acaparare de catre flora spontana.
Martorii de eroziune, solitarele tancuri, degete si turnuri vest-sud-vestice ale Secaturii sunt in umbra pana pe la ora 13, abia deslusindu-se acum din braul Ingust de fag, intercalat cu molizi rari, spontani.
Le vom admira dupa-amiaza, scaldate si puse-n valoare de soare, amintind de chinezesti gravuri ori nipone stampe.
In jurul cioatelor si din jir s-a inaltat la 1-2 m un ingust hatis de fag pe care-l traversam in urcare spre poalele valcelelor seci, cu saritori, ale Secaturii.
Din nefericire dau peste doua cioate recent „drujbalite” in aria protejata, doua trunchiuri cu diametre de peste 50 cm recoltate si carate cu straful, iar coroanele, alta caruta strasnica de lemne bune de foc abandonate.
De-aceasta data vom continua pe la poale, pe poteca pastorala ce conduce spre est, suind in golul alpin dupa ce lasa la stanga un mic bord stancos, excelent loc de refugiu la o adica, cu alura de grota (acum destul de mizera, recent folosita de ciupercari sau pastori).
O alta varianta a potecii o ia spre sud-est catre Poiana Mlejnita din care se poate cobori spre Cabana Cavnic sau sui pe doua valcele, unul marcat turistic, pe platoul vulcanic al Gutaiului.
Ienuperii eterati tradeaza liziera superioara stancos-argintie din care izbucnesc pe alocuri spectaculoase formatiuni sugerand, dupa inspiratie si fantezie, sfincsi sau donjoane de medievale citadele.
Privind contre jour coroanele fagilor prin care se scalda histrionic-impudic soarele, suntem incantati de mirificele pasteluri in debut.
Iesim in gol alpin parcurgand poteca accidentat ascendenta, poposind dupa 2 ceasuri pe crestetul plat al unui zid andezitic, „solarizandu-ne” si panoramand spre Cavnic, valea Gutaiului, varful Hija, cu vaste defrisari de foioase, Pasul Rotunda iar la sud spre Satra lui Pintea. Nu-i uitam nici pe cei Trei Apostoli, apoi varful Gutai (1443 m) si Gutaiul Doamnei, versantii abrupti sau inclinati drapati cu ienuperi din care ies la iveala coamele de piatra.
Tufe de merisoare (coacaze rosii le spun morosenii) ne ofera savuroase fructe rubinii, acrisor-amarui. Mai putine-s afinele, varietatea alpina.
O ceata de vreo 15 corbi ne ofera gratuitul spectacol acrobatic punctat de croncanituri.
Niste vrabiute ciugulesc gaze din iarba uscata valurita de briza, cerul e infinit albastru, beneficiem adica de o ideala zi de munte si mai ales de neopritul val al numeroaselor amintiri.
Mai vedem ulii plutind pe nevazutele punti termice, nu si acvilele care ar cuibari in masiv.
In 2 ore si jumatate suntem ajunsi pe varful Secatura, unde-mi imortalizez companionii, admiram vesticele valcele abrupte separate de stegozaurice custuri andezitice spectaculoase, un culegator de coacaze…
Panoramam spre cariera EM Suior, varfurile Hudin si Tibles, vag spre Pietrosul Rodnei si Buhaescu Mare, apoi In partea opusa spre Culmea Pietrei-Iezerul Mare, Plesca, Poiana Soarelui-Statiunea Izvoare si varful Ignis, Incheind cercul pe Mons Medius-Baia Sprie.
Ne asezam, facem plaja, ne consumam sandvisurile, savuram impresionanta Creasta Cocosului – abruptul sau sudic – apoi continuam spre Laba de Iepure, alt martor de eroziune, o lama andezitica acaparata de licheni aurii.
Revenim in culme, traversam spre Inseuarea Gutaiului Doamnei prin marea de jnepeni intens parfumati, prindem banda rosie turistica plasata pe pietre, mai apoi pe scunzi molizi uscati.
Lasam la stanga izvorul cu foste „valaua” pentru adapat ale cailor si vitelor, prin anii 1960-5.
Vanez intarziatele corole pal roz-violete, diafane.
In dreapta ramane culmea ce suie spre varful Gutai si Trei Apostoli.
De-acum putem reconstrui mental/vizual caldarea vulcanica andezitica.
De cand n-am mai fost oare la Creasta Cocosului (arie naturala protejata pe o suprafata de aproximativ 50 ha)?
Admir munca celor de la ONG Ecologic, care au instalat aici o estrada din lem pentru panoramare, dar mai ales cele 2 materiale informative A3, trase-n folie, explicand originea si formarea geologic-spectaculoasei Creste a Cocosului.
E soare. La odihna sau gustare stau grupuri de turisti de toate varstele, (ne)cunoscuti.
Nu vad alpinisti, ca de regula, desi vremea e ideala pentru catarare pe numeroasele trasee scoala cu variat grad de dificultate.
Doar o vatra de foc si mizerii de tot felul spurca ambianta.
Panoramam dinspre Creasta Mica a Cocosului spre Muntele lui Serban si Pop Ivan (preconizata tinta).
Sub noi, aproape, se afla Taul Morarenilor – arie protejata.
Minunata e privelistea spre satele Maramuresului Istoric: de la Budesti, Sarbi, Calinesti, la Hoteni, Ocna Sugatag, Giulesti sau la nord, spre Desesti si Mara.
Albe pene flocaite de nori acapareaza treptat azuriul boltii in timp ce alte grupuri de tineri turisti suie poteca batuta, comparabila prin frecventa-interes cu cea de pe Jepii Mici-Cabana Caraiman-Bucegi sau Polita cu Crini-Ceahlau.
Departe, spre vest, se vede ampla defrisare de dupa cumplita furtuna soldata cu mii de metri cubi de doboraturi, urmata de extractie, plantare, regenerare, continuata inclusiv iarna trecuta cu exploatarea fagetelor mature intercalate cu valorosi paltini.
Coboram dupa o vreme, admirand neregulatele oglinzi albastru-intunecate ale Taurilor Chendroii, abrupturile sud-vestice si apoi cele vestice impresionante ale Crestei Cocosului, hornul al doilea escaladat de Papa si cu mine la liber, cu rucsaci cadru in spate , in urma cu vreo doua decenii, valea Marei, Cheile Tatarului, Plesca …
Ajungem la cele 2 izvoare de sub stanca ce propagase avalansa care i-a surprins pe cei trei tineri in urma cu doi ani.
O cruce si doua candele stinse in memoriam nesabuintei ori sfidarii naturii.
Traversam o zona de grohote cu izvoare, poteca fiind amenajata cu trepte de piatra si balustrada (acelasi ONG Ecologic si un proiect WWF DCP); lucru excelent fiindca astfel, treptat, se renunta la multiplele variante de poteci urate care taie peisajul.
Ceva mai jos alte panouri A3 infoliate informeaza/explica rolul padurii, biotopurilor, arborilor prabusiti/biomasei regenerative…
O binevenita pilda de informare-educare neagresiva, pro natura.
Balustrada e desprinsa in cateva locuri, dar nu pare vandalizata, ceea ce e un semn bun.
Dam in mica poienita cu alt stalp ingenios cu marcaje turistice.
Sub acesta, la dreapta potecii, o hatra sageata indicatoare realizata dintr-o mare aschie de fag e sustinuta pe un trepied de ramuri, totul strict natural, in autentic mod pastoral.
In minte-mi revine arsa, din pacate, cabana de lemn – Refugiul Spirla din Piatra Craiului si un ludic totem, artistic improvizat in urma cu vreun deceniu de turistii cu har.
De asa ceva e nevoie in traseele montane (subit imi vin in minte si marcajele atipice/indicatoarele din jurul Cabanei Groapa Seaca – Parang).
Papa o ia inainte spre Masa Domnilor – Poiana Boului in timp ce impreuna cu Aurica facem o volta dreapta spre Taurile Chendroii.
In dreapta, disimulat in fagetul monumental si molidisul tanar, ramane un pavilion-observator pentru pasari, plasat de circa 2 ani de ecologisti, salvamontisti si turistii fani ai Crestei.
Dupa o limba de molidis dens, plantat de vreo doua decenii, apar Taurile Chendroii.
Pe malul lor vestic, la umbra unui fag, a poposit un grup de varstnici turisti francezi condus de un ghid din Brebi.
Coboram culmea, cotim stanga pe drumul forestier.
Aurica imi arata niste ghiulele tectonice, lave de tip „pillow” apoi stratificari andezitice piroclastice.
Oprim la niste izvoare strecurate printre grohote vulcanice negre, unde admiram sub oglinda apei decorate cu lintita, o puzderie de mici melci de apa dulce cu cochilii elicoidale si o lipitoare.
Pe mal… o puzderie de paralute (Belis perenis) inflorite, mai apoi solitare exemplare de Piciorul caprioarei.
Continuand, ne intersectam cu cateva grupuri de tineri familisti plimbareti, insotiti de prunci de-o schioapa, mai apoi cu grupuri de turisti echipati pentru a innopta langa Creasta Cocosului …
Dupa ora 16,30 ajungem inapoi In Pasul Gutai, de unde coboram, cu fetele arse de soare, imbatatoarele serpentine inegalabile ale Gutaiului.
La ora 17, deja, totul trece-ntr-o alta minunata aminitire.
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
