Vezi VIDEO
Jaf armat la o casierie a societatii RCS&RDS din municipiul Satu Mare, unde un barbat mascat si inarmat a amenintat azi, 17 martie 2009, o angajata, care tocmai terminase de facut casa si se pregatea sa mearga acasa. Barbatul a fugit nestingherit cu o prada de 4.950 de lei, pe care a smuls-o din mainile casieritei inspaimantate, la aceasta ora avand pe urmele sale zeci de forte de politie din Satu Mare.
Incidentul a avut loc cu putine minute inainte de ora inchiderii. Un barbat cu fata acoperita de un fular si cu un fes pe cap a intrat in sediul RDS din Satu Mare, pe strada Lalelei, a scos un pistol si i-a cerut casieritei sa ii dea toti banii. Speriata, femeia de 51 de ani, a ramas fara grai, s-a conformat si apoi a apasat butonul de panica, insa autorul jafului deja era iesit din incinta.
Purtatorul de cuvant al IPJ Satu Mare, Roxana Cristea, a spus ca politia a fost sesizata despre incident prin intermediul 112. ”Am fost sesizati ca o casierita a unei societati de televiziune prin cablu a fost amenintata cu un pistol. Pana in prezent nu exista date ca a fost real sau de jucarie. Angajata a fost somata sa predea incasarile din ziua respectiva”, a spus Roxana Cristea.
Suspectul jafului armat de la Satu Mare este un barbat de aproximativ 30 de ani, dupa cum a indicat casierita. Acesta se pare ca si-a planificat atacul, pentru ca exista indicii ca a fost in recunoastere in incinta casieriei chiar in cursul diminetii. O femeie a declarat ca, in jurul orei 11.30, a observat un barbat in sediu care i s-a parut suspect. Ea a povestit ca acesta s-a asezat la rand, apoi s-a asezat pe un scaun si a iesit si intrat in casierie de mai multe ori, ceea ce i-a atras atentia.
Reprezentantii societatii RCS&RDS nu au facut declaratii despre jaful armat, iar casierita a refuzat orice dialog cu presa.
Casieria este supravegheata video, iar pe baza imaginilor, politia spera sa identifice suspectul. De asemenea, de la locul faptei s-au ridicat amprente, iar politistii cred ca il vor identifica rapid pe faptas.
Sursa: Vasile Dale