În 3 septembrie a.c., guvernul condus de penalul Florin Vasilica Câțu a adoptat prin ordonanță de urgență Programul Anghel Saligny, chiar dacă exista riscul ca USR, partenerul de coaliție, să părăsească guvernarea. Lucru care s-a și întâmplat în cele din urmă, Saligny având o contribuție importantă în luarea deciziei.
Nimeni nu știe de ce programul de jaf organizat și planificat a fost botezat cu numele ilustrului inginer român care a construit, printre altele, podul de la Cernavodă, ăla peste care treceam Dunărea în drum spre mare. Să spunem că inițial podul s-a numit Carol I, că și pe vremea aceea tot politicul era în prim plan.
Monumentala construcție a fost rebotezată Anghel Saligny de către comuniști, o corecție necesară pentru a readuce în memoria românilor numele celui care a proiectat și construit în numai cinci ani un pod cu o lungime de cinci kilometri, la acea vreme fiind cea mai complexă lucrare de acest gen din Europa și al treilea cel mai lung pod din lume.
Am convingerea că bună parte din parlamentarii liberali, inclusiv premierul penal, nu prea știu mare lucru despre Saligny, altfel sigur nu i-ar fi pus numele lui acestui program de jefuire a banului public. Pentru că e o adevărată blasfemiei ca un proiect de investiții prin care se finanțează drumuri comunale, punți pietonale, podețe, poduri, șanțuri sau rigole în cătunele păstorite de primari liberali, să poarte numele genialului constructor.
Credeți că există vreo diferență între celebra Ordonanță 13 și noul PNDL 3? Nici vorbă. Și Dragnea și Cîțu au arătat că interesul de partid este mai presus decât cel al românilor. Amândouă au fost strecurate în Monitorul Oficial fără ca vreun amendament să fie adăugat în proiect. PNDL 3 nu-i nimic altceva decât o pușculiță cu bani pentru cei care l-au susținut pe Cîțu să pune labele murdare pe șefia PNL.
Toate proiectele care urmează să fie finanțate prin acest program nu au niciun criteriu de stabilire a costurilor, nu există prețuri unitare maximale, lăsând mâna liberă contractanților și executanților lucrărilor să umfle prețurile după cum le dictează interesele, că doar nu sunt banii lor. Se vede de la o poștă că PNDL 3 a fost conceput ca să devină cel mai mare jaf din banii publici, din cele 10 miliarde putându-se fura ca în codru, fără ca să poată fi cineva tras la răspundere.
V-am expus cadrul general de furăciune pus de la cale de penalul Cîțu și echipacâștigătoare, acum să trecem la exemple concrete din Maramureș. Din documentele pe care le avem în momentul de față, iese în evidență firma Nordxpert Consulting SRL, cu sediul în Baia Mare, înființată în urmă cu zece ani. După parcurgerea bilanțurilor anuale depuse, rezultă că nimic spectaculos nu s-a petrecut în evoluția societății de consultanță. Și nici nu se putea din moment ce a raportat în fiecare an „zero angajați și zero activitate”.
Ei, dar după zece ani de inactivitate, au urmat zece zile aducătoare de contracte cum rar s-a mai văzut pe aceste meleaguri. Programul Anghel Saligny a fost cel care a trezit firma din somnul cel de moare în care s-a adâncit vreme de un deceniu și, în perioada 1-10 octombrie 2021, a câștigat 15 contracte de consultanță în valoare de 1,4 milioane de lei. Ei, vorba vine a câștigat, contractele au fost încredințate direct, fără licitație, că nu în zadar a insistat echipacâștigătoare să legifereze jaful.
Cine sunt acționarii firmei care a pus mâna pe purcoiul de bani? Evident o adunătură de liberali de nădejde care, după ce vor încasa banii, îi va distribui către beneficiarii mai sus puși, dar numai după ce își vor reține comisionul substanțial.
În acte figurează Ioana Georgeta Bondici, alături de Marius Șerban Bondici, bănuim că sunt soț și soție, dar nu avem informații concrete, așa că îi plasăm doar în famiglia liberală. Pentru că Șerban Bondici a fost consilier municipal liberal și președinte al Tineretului Liberal Baia Mare.
Alături de presupusul cuplu, se regăsește Ioan Călin Bota, fost consilier local, actual deputat și președinte PNL Baia Mare. O piesă grea, care dă consistență și importanță programului de creștere a bunăstării liderilor de partid liberali.
Ceea ce v-am prezentat e doar una din portițele prin care sunt sifonați o parte din cele 10 miliarde de lei luate din bugetul public și puse de penalul Câțu la dispoziția mahărilor nesătui din teritoriu. Că la fel se petrec lucrurile în toate localitățile din țară care au contribuit prin delegații la Congres la alegerea demisului Cîțu, este o certitudine.
O țară spoliată de către niște aventurieri nesăbuiți pentru triumful unui personaj malefic, obiect de studiu pentru medicii de specialitate.