Casieria Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca a fost spartă, iar hoții au reușit să dispară cu banii.
Potrivit unui comunicat al IPJ Cluj transmis joi, politiștii fac cercetarea la fața locului pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs furtul, conform Mediafax.
„Joi dimineață am fost sesizați cu privire la comiterea unui furt din casieria unei universități de pe strada Moților din Cluj-Napoca. Conform primelor verificări, două persoane au pătruns prin efracție în clădire pe timpul nopții și au sustras bani. Prejudiciul urmează să fie stabilit. În acest moment, politiștii efectuează cercetarea la fața locului pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs furtul, identificarea autorilor și tragerea acestora la răspundere penală”, se arată în comunicat.
Reprezentanții USAMV Cluj-Napoca au afirmat, la rândul lor, că angajații universității au constatat joi dimineață că persoane necunoscute au intrat prin efracție în clădirea rectoratului.
Suma furată nu este deocamdată cunoscută.
Sursa Mediafax