Generalul de brigadă Markus KURCZYK (Germania) și directorul Police Institutional Advisory Team, colonel Warren BRAINARD (SUA), au acordat membrilor contingentului român de jandarmi „Aurelia Dacorum” din Afganistan, medalia Non-Article 5 pentru serviciul în slujba NATO, sub semnătura secretarului general, Jens Stoltenberg. printre ei se numără şi jandarmul băimărean Daniel Lazăr.
Această distincție NATO a fost conferită jandarmilor români, în semn de recunoaștere a activității desfășurate timp de 6 luni, în cadrul Misiunii RESOLUTE SUPPORT din Afganistan. Cu această ocazie, generalul de brigadă Markus KURCZYK, în discursul susținut, a apreciat profesionalismul și dedicarea echipei noastre, enumerând misiunile desfășurate și rezultatele obținute de jandarmii români.
În încheierea ceremoniei, oficialul NATO a înmânat medalia și certificatul fiecărui jandarm român.
Misiunea celui de-al zecelea contingent de jandarmi în Afganistan s-a încheiat după un tur de 6 luni, timp în care militarii români au avut misiunea de consiliere a reprezentanților Colegiului de Stat Major al Poliției Afgane.