Începând de miercuri, prim-adjunctul inspectorului general al Jandarmeriei Române, colonel Ionuţ Cătălin Sindile, a fost împuternicit în funcţia de inspector general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, anunţă Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
„Această decizie a fost luată având în vedere importanţa sarcinilor ce revin Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, precum şi necesitatea asigurării, cu celeritate, a actului managerial”, transmite Ministerul Afacerilor Interne, într-un comunicat de presă.
Ionuţ Cătălin Sindile are 40 de ani şi este născut în judeţul Teleorman. A absolvit Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”, la arma jandarmi, în anul 2000 şi are o experienţă de 18 ani în Jandarmeria Română. Sindile a mai desfăşurat activitate profesională în cadrul Jandarmeriei Române, inclusiv mai multe misiuni internaţionale sub egida Uniunii Europene.
Decizia vine în contextul în care interimatul lui Sebastian Cucoş la conducerea Jandarmeriei Române a expirat, iar preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că o decizie privindu-l pe Cucoş, pentru care ministerul Afacerilor Interne a transmis documentele către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, va fi făcută după ce procurorii militari vor finaliza ancheta privind intervenţia forţelor de ordine la protestul din 10 august.