În contextul desfăşurării unor evenimente în spaţiul public pe raza judeţului nostru în perioada 15-17 martie a.c., jandarmii maramureşeni vor acţiona pentru asigurarea ordinii publice. Echipajele de jandarmi vor menţine o legătură permanentă cu reprezentanţii organizatorilor pentru soluţionarea operativă a oricărui incident ce poate tulbura buna desfăşurare a acestor evenimente.
În perioada 15-16 martie a.c., începând cu orele 15:00, U.D.M.R. – Organizaţia Teritorială Maramureş organizează manifestări comemorative dedicate Zilei de 15 martie 1848, activităţi ce se vor desfăşura pe raza municipiului Sighetu Marmaţiei şi a localităţii Câmpulung la Tisa iar duminică 17 martie a.c., începând cu orele 12:30, organizează manifestări comemorative dedicate zilei de 15 martie 1848 în localităţile Baia Sprie şi Coltău.
De asemenea, sâmbătă, 16 martie a.c., începând cu orele 15:30, jandarmii maramureşeni vor asigura măsuri de ordine publică pe timpul desfăşurării meciului de fotbal dintre echipele A.C.S. Recea – Minaur Baia Mare, meci din cadrul Ligii a III-a, Seria V, etapa a XVIII-a, partidă care se va desfăşura pe Stadionul Comuna Recea.
În vederea evitării unor evenimente neplăcute jandarmii îi sfătuiesc pe cetăţeni să adopte un minimum de măsuri de autoprotecţie, să respecte măsurile de ordine stabilite de organizatori şi forţele de ordine, să solicite sprijinul acestora în mod direct sau prin apel telefonic la numărul de urgenţă „112”.