Cu ocazia sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, jandarmii maramureşeni în cooperare cu poliţişti, pompieri şi cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, mâine, începând cu ora 09:00, vor fi la datorie și vor asigura ordinea publică în zona lăcașelor de cult din Baia Mare și Sighetu Marmației, pe timpul desfășurării slujbelor religioase.
Forțele de ordine se vor afla cu precădere în zonele intens circulate, urmărind identificarea şi monitorizarea persoanelor cu un comportament deviant (cerşetori, hoţi din buzunare etc.) care sunt prezenţe obişnuite în locurile unde se concentrează un public numeros, precum şi descurajarea grupurilor de persoane care tulbură ordinea şi liniştea publică.
Recomandăm participanților să manifeste înţelegere faţă de măsurile luate de către forţele de ordine, să acorde atenţie bunurilor şi obiectelor personale, să asigure autoturismele parcate şi să nu lase la vedere obiecte de valoare.
În cazul în care sunt victime ale unor fapte antisociale sau observă producerea unor astfel de fapte, cetăţenii se pot adresa direct jandarmilor din dispozitiv sau pot solicita sprijin la numărul unic pentru apeluri de urgenţă „112”.
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult