În perioada 21 – 26 martie a.c., jandarmii maramureşeni vor executa mai multe misiuni de asigurare a unui climat de ordine şi siguranţă publică pe timpul desfăşurării manifestărilor din spaţiul public.
Miercuri, 21 martie a.c., începând cu ora 18:00, la Sala Sporturilor „Lascăr Pană” din Baia Mare se va desfăşura meciul de volei masculin dintre echipele Ştiinţa Explorări Baia Mare şi Unirea Dej, meci din cadrul Campionatului Naţional iar joi, 22 martie a.c., începând cu ora 17:00, la Sala Sporturilor „Lascăr Pană” din Baia Mare se va desfăşura meciul de handbal masculin dintre echipele C.S. Minaur Baia Mare şi C.S.U. Suceava, din cadrul „Ligii Zimbrilor”
Sâmbătă, 24 martie a.c., începând cu ora 15:30, Protopopiatul Ortodox Român Sighetu Marmaţiei organizează evenimentul ,,Calea pentru Viaţă” la Sighetu Marmaţiei, o procesiune religioasă pe traseul: Catedrala Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril – Liceul Pedagogic Regele Ferdinand – Primăria municipiului Sighetu Marmaţiei – Biserica Ucraineană „Înălţarea Sfintei Cruci” – Biserica „Sfântul Ierarh Iosif Mântuitorul” – Biserica „Adormirea Maicii Domnului” şi revenirea la catedrală iar duminică, 25 martie a.c., între orele 17:30-20:00, Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului organizează o procesiune religioasă în Baia Mare pe traseul: Catedrala Ortodoxă „Sfânta Treime” – Bd. Unirii – Bd. Bucureşti – Piaţa Revoluţiei. Scopul acestor manifestări îl constituie promovarea şi susţinerea dreptului la viaţă.
Luni, 26 martie a.c., începând cu orele 12:00, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, va avea loc acţiunea social- caritabilă „Învierea lui Hristos, bucurie pentru toţi”, organizată de către Asociaţia Femeilor Ortodoxe din Maramureş, „Mironosiţele Femei”.
Pentru ca manifestările să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, jandarmii vor fi prezenţi în mijlocul cetăţenilor prin misiuni specifice de asigurare a ordinii şi liniştii publice, urmărindu-se cu precădere soluţionarea în mod operativ a sesizărilor primite. Echipajele de jandarmi vor acţiona cu preponderenţă pentru prevenirea apariţiei unor incidente sau stări tensionate, dar şi pentru depistarea persoanelor care săvârşesc fapte contravenţionale sau penale.
Deoarece la aceste manifestări se preconizează prezenţa publicului în număr mare, pentru prevenirea incidentelor nedorite,
Jandarmeria face următoarele recomandări:
- să fie atenţi la bunurile şi obiectele personale (genţi, poşete, bagaje etc.);
- să îşi asigure încuietorile portierelor la autoturisme;
- să respecte regulile stabilite de organizatori;
- să evite consumul excesiv de alcool, întrucât acesta este factorul favorizant şi declanşator al multor fapte de natură contravenţională sau penală;
- să acorde sprijin forţelor de ordine pentru îndeplinirea sarcinilor de asigurare a ordinii publice.
De asemenea, echipajele de jandarmi vor menţine o legătură permanentă cu reprezentanţii organizatorilor pentru soluţionarea operativă a oricărui incident ce poate tulbura buna desfăşurare a manifestărilor.
Cetăţenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţe „112”.