Jandarmii maramureșeni vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică pe timpul desfăşurării manifestărilor care vor avea loc în acest sfârșit de săptămână după cum urmează:
În perioada 23-25 aprilie a.c., pe Stadionul Municipal ,,Solovan” din Sighetu Marmaţiei se va desfăşura turneu de fotbal pentru promovare în Liga III, organizat de către CSM Sighetu Marmaţiei.
Sâmbătă, 24 aprilie a.c., începând cu orele 14:00, pe stadionul ,,Arena Zimbrilor” din Baia Mare se va desfăşura meciul de rugby dintre echipele C.S.M. Ştiinţa Baia Mare şi C.S. Universitatea Cluj, iar de la ora 17:00, pe stadionul ,,Viorel Mateianu” din Baia Mare se va desfăşura meciul de fotbal dintre echipele C.S. Minaur Baia Mare şi C.S. Sportul 2007 Şimleu Silvaniei.
De asemenea, sâmbătă începând cu orele 11:00, Asociaţia Nord 6 Riders din Baia Mare organizează în Municipiul Baia Mare, evenimentul ,,Deschiderea sezonului moto”.
Chiar dacă aceste activități vor avea loc în conformitate cu normele în vigoare impuse pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, noi suntem prezenți la datorie pentru a ne asigura că totul se desfășoară în condiții de siguranță.
Recomandări preventive:
• să respecte măsurile de protecție sanitară, dar și de protejare a persoanelor din jur în vederea prevenirii infectării cu virusul SARS-CoV-2;
• să aducă la cunoştinţa autorităților eventualele aspecte legate de încălcarea legii sau posibile situaţii de pericol;
• să solicite, ori de câte ori este nevoie, sprijinul jandarmilor, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţă 112.
Pentru evitarea unor situaţii neplăcute, jandarmii recomandă cetățenilor să adopte un comportament civilizat, să evite conflictele de orice natură și nu în ultimul rând, să respecte măsurile de prevenire a răspândirii virusului SARS Cov 2, iar în caz de nevoie să solicite sprijinul jandarmilor sau să apeleze numărul unic de urgență 112