Jandarmii maramureşeni vor executa misiuni de asigurare a unui climat de ordine şi siguranţă publică pe timpul desfăşurării manifestărilor ce vor avea loc în acest sfârşit de săptămână.
Sâmbătă, 09 martie a.c., începând cu ora 12:00, Primăria oraşului Baia Sprie organizează evenimentul „Winter Healing”, dedicat iubitorilor sporturilor de iarnă ce va marca simbolic şi finalul sezonului de schi. Cu această ocazie vor avea loc activităţi sportive pe pârtiile de la Şuior şi o petrecere în aer liber la foişorul de la Cota 1000.
Tot sâmbătă, 09 martie a.c., începând cu ora 14:00, la sala de sport a Liceului Tehnologic Forestier din Sighetu Marmaţiei, se va desfăşura meciul de baschet masculin, din cadrul Ligii Naţionale de Baschet, dintre echipele C.S.M. Sighetu Marmaţiei şi C.S. Rapid Bucureşti iar între orele 15:00-17:00.
Pe stadionul „Viorel Mateianu” din Baia Mare se va desfăşura meciul de fotbal dintre echipele C.S. Minaur Baia Mare – CFR Cluj Napoca II, meci din cadrul Ligii a III-a, Seria V, iar duminică, 10 martie, începând cu ora 17:00, la Sala Sporturilor „Lascăr Pană” din Baia Mare se va desfăşura meciul de handbal feminin dintre echipele C.S. Minaur Baia Mare şi C.S.U. Cluj Napoca, din cadrul Ligi Naţionale.
Pentru ca manifestările să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, jandarmii vor fi prezenţi în mijlocul cetăţenilor prin misiuni specifice de asigurare a ordinii şi liniştii publice, urmărindu-se cu precădere soluţionarea în mod operativ a sesizărilor primite. Echipajele de jandarmi vor acţiona cu preponderenţă pentru prevenirea apariţiei unor incidente sau stări tensionate şi pentru depistarea persoanelor care săvârşesc fapte contravenţionale sau penale.