Energia și bucuria molipsitoare pe care le experimentează jandarmii montani maramureşeni de fiecare dată când se întâlnesc cu copiii nu s-au lăsat așteptate nici în acest weekend, când au interacționat cu cei peste 150 de copii și tineri la evenimentul Lupul Daco Spartan, organizat de Asociația Energia Mișcării în localitatea Breb.
„Unii ne sunt cunoștințe recente din taberele de tineret sau din cadrul altor activități desfășurate de-a lungul anului școlar. Alții, mai vechi și speciali prieteni de-ai noștri din cadrul 𝐴𝑠𝑜𝑐𝑖𝑎𝑡̦𝑖𝑒𝑖 𝐴𝑆𝑆𝑂𝐶 𝐵𝑎𝑖𝑎 𝑀𝑎𝑟𝑒, sunt cei care ne primesc de fiecare dată cu căldură, oferindu-ne zâmbetele și îmbrățișările lor sincere la fiecare revedere.
Fie că sunt copii sau tineri, fiecare ,,Super Erou Daco Spartan” are câte o întrebare pentru noi. Zecile de curiozități la care au avut de răspuns jandarmii montani în cadrul acestei întâlniri începând de la cum decurge o zi din viața lor și până la ,,cum arată un urs în realitate”, au condimentat o discuție savuroasă, dar foarte educativă despre natură, mișcare și comportament responsabil. Micii Super Eroi au fost fascinați de poveștile despre drumeții și animale sălbatice relatate de jandarmi în detaliu, dar și de materialele pe care aceștia le folosesc în activitatea lor.
Au încercat pe rând binoclul, busola sau dispozitivul de prins șerpi și au privit cu atenție cum se montează echipamentele folosite la escaladarea unui munte.
Deliciul zilei a fost însă surprinzătoarea cutie cu mistere în care mai multe obiecte specifice Jandarmeriei Montane așteptau să fie descoperite și denumite de copii.
Reacțiile entuziaste la ghicirea unui obiect și ropotele de aplauze au umplut toată ziua văzduhul spre încântarea și veselia tuturor participanților. Toată lumea dorea să încerce minunata cutie cu mistere. Iar noi am petrecut încă o zi agreabilă în compania copiilor și tinerilor care, ca de fiecare dată, ne-au transmis energia lor bună și veselia molipsitoare”, spun reprezentanţii IJJ Maramureş.