În cadrul proiectului naţional „Şcoala Altfel” şi al Planului anual de prevenire de la nivelul judeţului Maramureş, jandarmii maramureşeni continuă să desfăşoare activităţi preventiv-educative. În acest sens, subofiţerii din cadrul Postului de Jandarmi Montan Cavnic, au desfăşurat activităţi cu elevi de la Şcoala Generala nr. 2 Cavnic, activităţi în cadrul cărora jandarmii montani, au însoţit grupul în zona montană numită ,,La Saivan sub Pietrele Şoimului”, unde au prezentat aspecte referitoare la tehnici de supravieţuire în zona montană, metode de protecţie pe timpul drumeţiilor montane, prevenirea victimizării elevilor, dotarea jandarmilor în cadrul misiunilor de ordine publică şi în domeniul montan precum şi aspecte de interes pentru copii privind faptele antisociale. Elevii s-au dovedit a fi foarte receptivi la subiectele prezentate, activitatea transformându-se într-un dialog permanent cu jandarmii.
Reamintim faptul că jandarmii de la Posturile Montane Şuior, Cavnic, Valea Vaserului şi Borşa sunt prezenţi în zona staţiunilor montane şi pe traseele turistice, intensificând acţiunile în zona de competenţă şi în mod deosebit acolo unde este posibil să se producă evenimente, fiind pregătiţi să intervină în diferite situaţii. Jandarmii montani acţionează zilnic în aceste staţiuni turistice şi trasee montane din judeţ pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor, precum şi pentru salvarea celor aflaţi în dificultate.
Cetăţenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţe „112”.