Trei jandarmi montani maramureşeni din cadrul Postului Montan de Jandarmi Cavnic, au obţinut locul doi şi ne-au reprezentat cu cinste la Competiţia „Jandarmeria montană la înălţime”.
Această competiţie ajunsă la ediţia a IV-a, a avut loc şi în această perioada în poligoanele alpine de la Sinaia şi a fost organizată de către Inspectoratul General al Jandarmeriei Române şi Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Montan Sinaia, participanţii fiind cadrele militare jandarmi, în echipe de câte trei, de la secţiile şi posturile montane din cadrul Inspectoratelor de Jandarmi Judeţene Hunedoara, Braşov, Maramureş, Dâmboviţa, Prahova şi Bistriţa Năsăud.
Activităţile au constat în trei probe de concurs care au fost extrase din tehnicile şi procedeele folosite în căutarea şi salvarea montană pe timp de vară cuprinzând: tehnica escaladei şi coborârii în rapel, deplasarea în teren variat şi căutarea unei persoane aflate în dificultate în mediul montan, cu ajutorul GPS-ului şi verificarea cunoştinţelor de prim ajutor de bază.
În cadrul festivităţii de premiere care a avut loc astăzi au fost desemnaţi câştigătorii astfel:
Locul I – Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Braşov
Locul II – Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Maramureş
Locul III – Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa
Acest eveniment are drept scop consolidarea şi perfecţionarea deprinderilor personalului specializat pentru intervenţia în situaţii deosebite în mediul montan, a dezvoltării abilităţilor de muncă în echipă, fortificarea organismului în condiţii de efort fizic prelungit, în condiţii de concurs, precum şi educarea curajului şi stăpânirii de sine în situaţii complexe. Felicitări câştigătorilor şi tuturor participanţilor!Jandarmii montani maramureşeni, la înălţime!