Vezi VIDEO
Unul dintre cei mai importanti jazzmani romani, Harry Tavitian, a sustinut, in seara zilei de 14 martie, impreuna cu percutionistul Cserey Csaba, un concert de neuitat, organizat de Asociatia „Valea Verde” si Clubul Rotary. Show-ul celor doi artisti, „dezlantuit” in sala George Enescu din Sighetu Marmatiei, a durat aproape doua ore, timp in care publicul amator de acest gen de muzica s-a bucurat atat de piese de jazz, cat si de blues si chiar de colinde. Artistii au fost primiti de publicul sighetean… cu bratele deschise.
Cu toate ca artistii au fost destul de reticenti la inceput in privinta publicului sighetean, se pare ca show-ul a iesit „ca la carte” in toate privintele. „Sunt foarte bucuros, ca au venit atatia fani. Sincer, eu m-am intrebat la inceputul concertului: «Oare cum vor primi muzica noastra?» Dar totul a fost ok”, a marturisit Cserey Csaba.
Inedit pentru publicul iubitor de acest gen de muzica a fost si faptul ca Harry Tavitian si Cserey Csaba au folosit pentru acompaniament, pe langa instrumentele muzicale clasice, si o serie de improvizatii, printre care lemne, clopote, talangi, fluiere, darbuka si chiar… ratuste de jucarie.
„Mi-a venit ideea sa folosesc ratustele de la copii. Eu organizez o serie de workshopuri cu copiii, unde ma joc foarte mult cu ei”, a spus amuzat Cserey Csaba.
In timpul concertului, Harry Tavitian a facut scurte pauze pentru a „dezvalui” povestea jazzului si rolul sau in istoria muzicii internationale. Acesta a facut referire la publicul iubitor de jazz ca fiind unul restrans dar concentrat, care traieste prin jazz momentele fericite, dar si cele dureroase ale vietii.
„Lumea care iubeste aceasta muzica este aparte. Este o lume care stie ce este aceea bucuria si veselia, dar stie si ce inseamna suferinta», a adaugat artistul.
Despre jazz, Harry Tavitian spune simplu ca el trebuie trait in prezent fara a preconiza ce se va intampla in viitor. Este sigur insa ca jazzul ca gen muzica nu va disparea din peisajul muzical.
„Eu zic sa ne bucuram de frumusetetea jazzului de astazi si sa fim convinsi ca va exista jazz sub o forma sau alta si peste 10 ani. In concert spuneam astazi ca jazzul a avut momente de impas in istoria lui de un secol si jumatate si totdeauna a reusit sa se regenereze si sa renasca. Lucrul acesta va continua inevitabil”, a spus Harry Tavitian.
Cei doi jazzmani sunt asteptati in aceasta seara la Sala Rotary a Liceului de Arta din Baia Mare pentru un alt concert. Harry Tavitian se asteapta ca publicul baimarean sa-i primeasca cu aceeasi caldura.
„Nu-mi fac nicio o problema in privinta publicului. Vin cu bratele deschise pentru ca stiu ca voi intalni un public amator de jazz, cu toate ca eu nu am mai concertat acolo si concerte de jazz au fost foarte putine”, a declarat Harry Tavitian.
Dupa succesul de aseara cei doi artisti au promis ca vor reveni in Maramures curand.
Sursa: Diana Grad