Tinerii din Copalnic Mănăștur și-au propus să organizeze, și în acest an, jocul de oină, “de-a tri şi fuga”, duminică, 5 mai, începând cu ora 15.00, pe stadionul de pe Luncă.
Tot în prima zi de Paşti, de la ora 18.00, sunteți așteptați la concertul de Paști «O cameră micuță, dar de prieteni plină» şi la vernisajul expoziţiei de pictură Iolanda Gherghel, ce se vor desfăşura la Căminul cultural „Marieta Anca” din Copalnic Mănăștur.
A doua zi de Paști, luni, 6 mai, se organizează „Joc cu coșarca”, la Căminul Cultural din Ruşor, începând cu ora 19.00. Vor întreţine atmosfera Daiana Mureşan şi Armonic Orchestra, Cristiana şi formaţia, Georgiana Ilinca Trif, Antonia Maria Cerneştean, Vasile Cozma.
În aceeaşi zi, tot de la 19.00 va avea loc „Joc cu coșarca” la Căminul Cultural din Cărpiniș. Vor cânta formaţia Dinamic, Patricia Cozmuţa, Alexandra Pop şi alţi invitaţi.