Vezi VIDEO
„La placinte inainte, la razboi inapoi”, cam asa s-ar putea caracteriza concursul de placinte organizat astazi, 8 iulie, la Preluca Veche. Desi temperatura de afara depasea cu mult 30 de grade, gospodinele din sat au sfidat canicula si n-au mai prididit sa coaca placinte cu branza si verdeturi pentru o buna parte din cei prezenti la serbarea campeneasca. Multa lume sosita la petrecere nu a rezistat tentatiei de a gusta din apetisantele produse traditionale, fapt ce a facut ca, in foarte scurt timp, acestea sa se epuizeze.
In Varful Florii din Preluca Veche a fost astazi, 8 iulie a cincea editie a serbarii campenesti, „Joc intre hotare”. Participantii au avut parte de mult folclor si dansuri populare, insa n-au lipsit nici concursurile menite sa evidentieze traditiile care par sa reinvie in Copalnic Manastur, mai ales in ultima perioada.
„Avem traditii de joc in fiecare sat, in costum popular, ceea ce mai de mult nu se intampla. Ne dorim ca la tineri sa le placa in comuna si sa ramana in comuna noastra, sa nu plece in alte tari unde nu gasesc asa ceva. Se pastreaza destul de bine, in ultimul timp a inceput mult mai mult sa se pastreze portul, jocul, avem si o claca de dus fan, mai multe proiecte ce sunt foarte importante”, a relatat primarul comunei Copalnic Manastur, Stefan Mihalca.
De departe cel mai tentant a fost concursul de gatit placinte. Nici n-au apucat bine sa se rumeneasca ca incet incet placintele au disparut de pe platou. De altfel, pentru femeile care s-au incumetat sa prepare traditionalele produse la gura focului, cand afara erau peste 30 de grade, a fost o adevarata proba de rezistenta.
„E foarte cald, dar ce sa facem? Facem daca trebuie. Pana acum nu am reusit sa strangem cateva gramada, deci cred ca-s bune. Am fost curioasa sa vad ce gust au, vom gusta mai tarziu, daca nu, ne vom satura din facut”, a aratat una dintre gospodine, Corina.
Au fost si gospodine care au dezvaluit secretul pentru care placintele ies atat de gustoase. „Prepar acum placinta traditionala de Preluca. O framantam faina cu drojdia, o lasam sa dospeasca, punem branza si apoi o coacem. Au disparut, au trecut. Le place”, a spus o alta gospodina, Letitia Pop.
Dintre cei care au apucat sa guste din placinta, unii au recunoscut ca sunt delicioase, iar altii au preferat sa imparta placinta cu prietenii lor, necuvantatori. Anul acesta serbarea campeneasca din Preluca Veche a fost finantata din fondurile primite de la Ministerul Dezvoltarii Regionale.
Sursa: Camelia Tocaci