Printul William si sotia sa Kate ii vor sustine pe sportivii britanici care vor concura la Jocurile Olimpice de la Londra, propunandu-si sa asiste la o serie de probe, in special de echitatie, tenis si natatie, a anuntat luni un purtator de cuvant al familiei regale. Ducele si ducesa de Cambridge – titlurile oficiale ale lui William si Katherine -, precum si printul Harry, printul Charles si printesa Camilla vor asista vineri la o receptie organizata de regina Elisabeta la Palatul Buckingham, in prezenta a numerosi sefi de stat si de guvern, iar apoi vor fi prezenti la ceremonia de deschidere a Jocurilor.
William, Kate si Harry, care vor fi ambasadori ai echipei olimpice britanice, vor asista impreuna la probele de echitatie de la Greenwich si la cele de atletism. Ei o vor incuraja, cu siguranta, pe verisoara lor Zara Phillips, nepoata reginei, care face parte din echipa Marii Britanii in concursul complet de calarie, disciplina foarte populara in aceasta tara.
Cuplul princiar va asista, de asemenea, la partide de tenis la Wimbledon si la probe de natatie, iar Kate va asista singura la un meci de hochei pe iarba, la gimnastica, inot sincron si yachting.
La randul lor, printul Charles si Camilla vor urmari cursa de ciclism pe sosea, dar vor merge si la badminton si echitatie, de data aceasta separat.
Sursa: Agerpres